CONSTANȚA. Maia Morgenstern la „Seathre Fest”
Publicat de , 24 august 2016, 13:25
Prima ediţie a „Seathre Fest”, eveniment organizat de Trupa Aici, împreună cu Asociaţia cultural-artistică TeenTalent, a debutat luni seara, la clubul Doors din Constanţa.
Festivalul se desfăşoară în perioada 22 – 28 august şi va reuni ateliere de actorie, coregrafie, muzică, improvizaţie, arta animaţiei şi a teatrului de păpuşi, jonglerie, teatru, sport şi commedia dell’arte.
Maia Morgenstern va fi invitatul special al primei ediţii „Seathre Fest“, în cadrul festivalului fiind programat joi, 25 august, de la ora 20.00, un dialog cu distinsa actriţă.
Întâlnirea va avea loc în clubul Doors. Intrarea este liberă, dar ar fi bine ca cei interesaţi să-şi rezerve din timp locurile.
„Festivalul propus în cadrul proiectului este un festival de tip Babel, în care au ocazia să se întâlnească tineri care împărtășesc aceeași pasiune: teatrul. În urma primei întâlniri de lucru, se vor amesteca participanții astfel încât vom forma trei trupe noi cu membri din trupe diferite. Aceste trupe pe perioada festivalului vor lucra alături de actori profesioniști pe o temă propusă de festival. În ultima zi se va prezenta pe scenă un mini-spectacol care reprezintă produsul finit realizat în urma atelierelor de către noile trupe formate în festival”, precizează organizatorii.
doors 1