Elevii de clasa a patra nu vor avea toate manualele la începutul noului an şcolar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 august 2016, 12:32
Elevii de clasa a patra nu vor avea toate manualele la începutul noului an şcolar, din cauza unor încălcări grave ale procedurii de licitaţie, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mirabela Amarandei.
Este vorba despre manualele de limba şi literatura română, ştiinţe ale naturii, istorie şi geografie.
Mirabela Amarandei a precizat că neregulile au fost constatate de către Corpul de control al premierului, iar directorul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, care a organizat licitaţia, a fost schimbat din funcţie.
Ea a mai spus că, pe măsură ce contestaţiile se vor soluţiona, ministerul va putea asigura manuale şcolare pentru cele 4 discipline.