CONSTANȚA: Au furat un sac de telefoane mobile de la firma la care lucrau
Publicat de Bogdan Comșa, 12 august 2016, 13:52
La data de 11 august 2016, în urma cercetărilor efectuate în cazul unui furt dintr-o societate comercială și delapidare, polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat trei bărbați, bănuiți de comiterea faptelor, oamenii legii punând în aplicare trei mandate de percheziție la locuințele acestora.
Astfel, în perioada iunie-august 2016, un bărbat în vârstă de 30 de ani, în calitate de gestionar, împreună cu agentul de pază şi-ar fi însuşit aproximativ 200 telefoane mobile de diferite mărci şi alte bunuri, din magazia aparţinând societății comerciale, pe care le-ar fi valorificat prin intermediul unei case de amanet.
Cei în cauză au fost reținuți pe bază de ordonanțe, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.