Ascultă Radio România Constanța Live

Slujbă religioasă în memoria Reginei Ana

Slujbă religioasă în memoria Reginei Ana

Publicat de , 4 august 2016, 09:36

Un scurt serviciu religios în memoria Reginei Ana a avut loc, miercuri, în prezența principesei moștenitoare Margareta, principelui Radu, principesei Sofia și a principesei Maria, în capela Beausobre din Morges, Elveția. La rugăciune au luat parte și Guy Pochelon, membru al Consiliului Regal, anunță romaniaregala.ro.

Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Charlemagne, vicar judiciar, paroh al bisericii catolice din Morges. Preotul a rostit o predică în care a evocat credinţa şi căldura sufletească a Reginei Ana, potrivit sursei citate. Membrii Familiei Regale au aşezat pe sicriu stindardul Reginei Ana, împreună cu o coroană de flori albe.

Guvernul a decretat Zi de doliu naţional la 13 august, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana. Drapelul naţional va fi arborat în bernă, iar posturile de radio şi televiziune îşi vor adapta programele în mod corespunzător.

Regina Ana, soţia Regelui Mihai I, a murit luni, într-un spital din Elveţia, la vârsta de 92 de ani. Trupul său va fi repatriat săptămâna viitoare, la 9 august.

Sicriul va fi depus la Castelul Peleş din Sinaia, apoi la fostul Palatul Regal din Bucureşti, care adăposteşte Muzeul Naţional de Artă al României.
Înmormântarea va avea loc la 13 august, la Curtea de Argeș.

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 17:10

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile

Ministerul Apărării Naționale (MApN) salută decizia Departamentului de Stat al Statelor Unite de a aproba vânzarea către România a unui nou...

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:39

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în...

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:23

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei

Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea...

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:10

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public

Directia generala Poliția locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii, informează...

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:52

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare

Biroul Electoral Județean Constanța a decis, astăzi, suplimentarea buletinelor de vot care vor fi folosite, duminică, 4 mai, în primul tur al...

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a...

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:47

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind descoperirea de „droguri îngropate pe plajă”, Centrul de Informare și...

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:15

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus

Peste 10.000 de tineri, absolvenți de clasa a VIII-a, dar și liceeni de clasa a XII-a și a XIII-a au venit astăzi în campusul Universității...

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus