Ministrul Educației i-a semnat lui Victor Ponta retragerea titlului de doctor în drept
Publicat de , 1 august 2016, 17:17
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat, luni, ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept lui Victor Ponta.
„Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003”, se arată la articolul 1 al ordinului emis de ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, publicat pe site-ul MENCS.
La articolul 2 al aceluiași ordin se precizează că „Direcția Generală Învățământ Superior comunică prezentul ordin IOSUD — Universitatea din București, care îl va duce la îndeplinire, și persoanei nominalizate la art. 1”.
Totodată, potrivit articolului 3, „prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MENCS și IOSUD — Universitatea din București”.
Ordinul emis de ministrul Educației, Mircea Dumitru, survine „deciziei finale a Consiliului General al CNATDCU din data de 27.07.2016, înregistrată la MENCS cu nr. 39743 din 01.08.2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de domnul Ponta V. Victor Viorel nu respectă standardele de etică a cercetării științifice, propunându-se în consecință retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011”, „avizului juridic al MENCS din 28.07.2016”, precum și mai multor prevederi legislative din domeniul educației.
Sursa – AGERPRES