FC Viitorul- FCSB, un meci așteptat cu interes în această seară
Publicat de Claudiu Dobrescu, 31 iulie 2016, 07:20
În această seară în cadrul etapei a doua din Liga 1 la fotbal sunt programate partidele:Pandurii TgJiu – Astra Giurgiu, de la ora 17.30 și FC Viitorul – FC Steaua București (FCSB) de la ora 20.30.
Echipa constănțeană trebuie să se impună pe teren propriu după înfrângerea severă din preliminariile UEFA Europa League, când formația belgiană Gent a câștigat cu 5-0.
Fundașul central de la FC Viitorul, Bogdan Țîru, a declarat că formația gazdă are șanse să obțină un rezultat favorabil în această seară.
“Vrem să câștigăm meciul cu Steaua pentru a spăla rușinea după partida de Joi cu Gent!Cred că este dorința întregului grup.Dacă vom avea încredere în noi și vom începe bine meciul, dacă ne vom face jocul nostru de posesie cred că nu vom fi inferiori în fața Stelei!”, a declarat Bogdan Țîru ieri la conferința de presă premergătoare acestei partide.