HC Dobrogea Sud și HC Farul au primit finanțare de la Consiliul Local

Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 iulie 2016, 09:24
Consiliul Local Constanţa a aprobat ieri alocarea unor sume pentru premierea sportivilor constănţeni care reprezintă cu succes municipiul la competiţiile sportive importante.
De asemenea, au fost alocate fonduri de la bugetul local pentru finanţarea echipelor de handbal.
În anul 2015 Handbal Club Municipal Constanţa (HCM) a fost desființat din motive financiare, după care s-a ajuns la înfiinţarea a două cluburi care s-au înscris în Divizia A la handbal masculin, HC Dobrogea Sud Constanța și HC Farul Constanța.
Anul acesta ambele echipele trebuie să se încadreze într-un plafon comun de 6 milioane de lei.
Alocarea financiară este de 4,4 milioane de lei pentru Handbal Club Dobrogea Sud (echipă care a promovat în Liga Națională) şi de 1,6 milioane de lei pentru HC Farul Constanţa (echipă care va juca tot în eșalonul secund).
Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău şi-a exprimat speranţa că cele două cluburi vor ajunge pe viitor la o colaborare deoarece este posibil ca în 2017 să nu se mai aprobe finanţarea a două grupări distincte din aceeași disciplină sportivă.
În luna octombrie sau noiembrie 2016 va avea loc o şedinţă a Consiliului Local în care se va discuta strategia de finanţare a sportului constănţean pentru anul viitor care să acopere susţinerea sportului de performaţă, a celui de masă, dar şi susţinerea liceelor şi a cluburilor deja existente, cum sunt Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru”, CSS1 şi Clubul Sportiv Farul Constanţa.