Judecător din CONSTANȚA, dat afară pentru abateri disciplinare
Publicat de Bogdan Comșa, 28 iulie 2016, 18:52 / actualizat: 29 iulie 2016, 13:45
Judecătorul Răzvan Vladimir Davidencu a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) până la soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva deciziei de excludere din magistratură în urma constatării unor abateri disciplinare.
Potrivit unui comunicat al CSM, Secţia pentru judecători a decis, în şedinţa de joi, suspendarea din funcţie a lui Răzvan Vladimir Davidencu, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, începând cu această dată, până la soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii din 25 mai.
La acel moment, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Davidencu şi a aplicat acestuia sancţiunea constând în ‘excluderea din magistratură’ pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.
Abaterile disciplinare comise de magistrat au constat în nerespectarea, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.
Alte abateri reţinute în sarcina judecătorului se referă la absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a Parchetului şi nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, se mai arată în comunicat.
Răzvan Vladimir Davidencu nu a putut fi contactat.
AGERPRES