FCSB obține un rezultat important cu Sparta Praga
Publicat de Claudiu Dobrescu, 27 iulie 2016, 07:18
Aseară în prima manşă din turul al treilea preliminar în cadrul Ligii Campionilor la fotbal, FC Steaua Bucureşti a obținut un rezultat de egalitate, scor 1-1, în deplasare cu echipa din Cehia, Sparta Praga.
Rezultatul este avantajos pentru vicecampioana României care se poate impune în retur pentru a se califica în turul următor din faza play-off.Pentru gazde a marcat Șural în minutul 35 cu o lovitură de cap după un corner executat de Dočkal, iar în minutul 75, Nicolae Stanciu a obţinut o lovitură liberă de la marginea careului şi a executat-o cu succes reușind egalarea.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a folosit la Praga următorii jucători: Niţă – G. Enache, Tamaş, Toşca, Momčilović – N. Stanciu, Pintilii (cpt.), Vl. Achim (89 D. Popescu), Aganovic (62 Muniru) – Tudorie (55 Adi Popa), Golubović.
Meciul retur este programat săptămâna viitoare, miercuri 3 august, de la ora 20.45, la Bucureşti, pe Arena Naţională.