(UPDATE) Număr record de votanţi în diaspora
Publicat de Adina Sîrbu, 3 noiembrie 2014, 08:35
Până la ora 23,00 au votat aproape 153.700 de alegători
în secţiile din străinătate, centralizaţi pe baza datelor primite de la cele 294 de secţii de votare, potrivit Biroului Electoral Central.
Cei mai mulţi alegători au fost în Italia, peste 35.500, Spania – peste 33.000, Republica Moldova – aproape 22.000, Marea Britanie – circa 8.000, Germania – peste 7.300, Franţa – peste 7.100 şi Belgia – aproape 6.000.
BEC va prezenta următoarele informări privind prezenţa la vot în străinătate la ora 9,00, cu datele primite de la secţiile de votare până la ora 8,00.