Societatea Română de Radiodifuziune ar putea colabora cu TeleRadio Moldova

Publicat de Bogdan Comșa, 21 iulie 2016, 16:51
Președintele Teleradio Moldova, Olga Bordeianu, a fost, miercuri, oaspetele Radio Constanța. Tânăra conducătoare a posturilor publice de radio și televiziune de peste Prut și-a exprimat, într-un interviu pentru postul nostru, intenția de a colabora cu Societatea Română de Radiodifuziune .
Olga Bordeianu a mai vizitat în aceste zile Radio România și studiourile regionale din Reșița și Timișoara.
Aflată la Constanța alături de președintele SRR, Ovidiu Miculescu, aceasta a declarat: ”Mă bucur că vom reuși, poate, să punem niște punți între două companii publice, care, în fond fac și o relație între două țări. Asta este misiunea noastră publică, asta trebuie să facem.”
Aflată în funcție de un an, președinta Teleradio Moldova a spus că obiectivul său în plan intern este să modernizeze compania pe care o conduce.