TULCEA: Aterizare forțată în Delta Dunării
Publicat de Bogdan Comșa, 16 iulie 2016, 16:07
Un avion ultrauşor cu doi pasageri la bord a aterizat forţat vineri în peninsula Sacalin, zonă strict protejată din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD).
”Cei doi pasageri nu au avut nevoie de intervenţii medicale, iar la faţa locului s-au deplasat reprezentanţi ai Poliţiei Delta Dunării şi ai Administraţiei RBDD”, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.
Potrivit edilului, rezervorul avionului a fost golit, iar aparatul de zbor a rămas în continuare în zona strict protejată.
”Nu cred că va putea decola de acolo, având în vedere că este vegetaţie, şi nu cred că va rămâne foarte mult timp acolo. Va fi mai greu în schimb cu transportul avionului din zona strict protejată”, a mai spus Sidorencu.
Peninsula Sacalin de pe raza comunei Sfântu Gheorghe este zonă strict protejată în care accesul vizitatorilor este interzis de legislaţia în vigoare.
Menţionată pentru prima dată într-o hartă rusească datată 1771, Sacalin apărea la vremea respectivă ca o insulă cu un singur nucleu, iar în anul 1856 zona apărea ca având două nuclee cu o lungime de până la un kilometru formate sub influenţa furtunilor şi a aluviunilor, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
Observaţiile efectuate de-a lungul timpului au relevat că aluviunile aduse de Dunăre la vărsarea în Marea Neagră şi curenţii din mare au dus la mărirea suprafeţei zonei de uscat care a ajuns la 19 kilometri în anul 2015, precum şi la alipirea insulei iniţiale de deltă, procesul de formare al peninsulei reprezentând modelul formării de grinduri în partea sudică a braţului Sfântu Gheorghe al Dunării.
Sursa: Agerpres