Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 18 iulie

Calendarul zilei – 18 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 18 iulie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Jud. Constanţa: Cel mai mare exerciţiu multinaţional, organizat în anul 2016 de Forţele Navale Române, se va desfăşura în perioada 18-22 iulie, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. În cadrul Exerciţiului SEA SHIELD 16, vor fi evaluate structurile din Forţele Navale Române care sunt nominalizate pentru a face parte din Forţa de Reacţie NATO 2016-2017 (NATO Reaction Force). Fregata „Regina Maria” intră, în componenţa grupării navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2), alături de fregata canadiană, HMCS 339 Charlottetown, cu elicopter ambarcat (nava comandant) şi de fregata poloneză, ORP General Tadeusz Kosciuszko, pentru a executa misiuni specifice în Marea Neagră

– Economic

* Romfilatelia va introduce în circulaţie o emisiune specială de mărci poştale prin care va marca împlinirea a patru decenii de la performanţa care a uimit lumea sportului – prima notă de 10 în gimnastica mondială obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal

– Învăţământ, Cercetare

* Pentru sesiunea august-septembrie a Bacalaureatului, înscrierile se fac în intervalul 18 – 22 iulie

* Astăzi va avea loc la Hotel Sheraton, pe parcursul a 7 ore are loc o sesiune extraordinară de admitere pe loc pentru absolvenții de BAC și  facultate, care vor să se înscrie anul acesta la studii în Marea Britanie, beneficiind de aceleași oportunități educaționale și financiare oferite ca și până acum de sistemul britanic. Târgul se adresează atât celor care au absolvit liceul, cât și celor care sunt interesați de mastere sau MBA

* Sibiu: Cea de a patra ediţie a şcolii de Vară: „Alege-ţi cariera SMART!” (18 – 24 iul.) va debuta cu două evenimente: „Vreau să fiu antreprenor”, organizat în parteneriat cu Romanian Business Leaders şi „Cariera, singurul sens al vieţii?” – în Aula Magna a Facultaţii de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”. Timp de 6 zile, elevi din Bucureşti, Iaşi, Tulcea, Constanţa, Năvodari, Sibiu, Mediaş, Alba Iulia, Sebeş, Blaj,  Râmnicu Vâlcea, Focşani, vor deveni „studenţi de vară” la Universitatea „Lucian Blaga”, participând la workshop-uri menite să îi ajute să descopere diversele profesii

– Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă audiţia cu public, în avanpremieră, a celor două spectacole, „Maria Rosetti – De la Plymouth la Bucureşti” şi „Maria Rosetti – Prima ziaristă din România” – ora 11:00, la clubul Ramada-Majestic. Scenariul: Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duţu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa actorilor şi a echipei de realizatori

* În perioada 18-22 iulie, cei care citesc o carte vor fi răsplătiţi cu un volum, în cadrul primei ediţii a campaniei „Cartea la metrou”, desfăşurată de Editura Litera împreună cu Metrorex. Voluntarii Litera vor fi prezenţi la metrou în săptămâna menţionată, de luni până vineri, în intervalul 9:00-11:00, pe Magistrala 2: Pipera – Berceni – Pipera

* Comuna Rîciu, jud. Mureş: Consiliul Local al Comunei Rîciu, Asociaţia pentru Cercetare, Educaţie şi Dezvoltare (ASCED), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş şi Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş, organizează  festivalul naţional de folclor pentru tineri interpreţi „In Memoriam Vasile Conţiu”, ediţia a V-a (18 – 20 iul.)

* Sfântu Gheorghe: Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” va concerta împreună cu Ansamblul „Codex” şi artistul Istvan Konya din Ungaria, într-un spectacol dedicat memoriei muzicianului renascentist, Valentin Bakfark, un virtuoz al lăutei – la Biserica Reformată

* Roma: Are loc inaugurarea expoziţiei „Tra segno e colore” – ora 19:00, la Accademia di Romania in Roma, Sala de expoziţii. Douăzeci şi nouă de tineri artişti din diferite colţuri ale lumii, precum Spania, China, Italia, Franţa şi România, studenţi în prezent la Accademia di Belle Arti di Roma, secţia Pictură, îndrumaţi de profesorul Giuseppe Di Lorenzo, vor expune 29 de perspective diferite asupra artei contemporane. Expoziţia va fi deschisa până la 25 iulie

* Viena: La sediul Institutului Cultural Român de la Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) are loc performance-ul „Aftertaste” prezentat de Tangaj Dance Collective în cadrul festivalului internaţional de scurtmetraj „dotdotdot” (5 iulie – 26 august) – ora 19:00

– Sport

* Federația Română de Tir cu Arcul organizează, în premieră, în țara noastră, Campionatul European de Tineret, în perioada 18-23 iulie, pe Stadionul Dinamo. Festivitatea de deschidere  are loc de la ora 18:00. Întrecerile se vor disputa în probele de arc olimpic și arc compound, pentru categoriile de vârstă de cadeți – până la 17 ani (inclusiv anul în care împlinește această vârstă) și juniori – vârste cuprinse între 18 și 20 de ani (inclusiv anul în care implineste această vârstă)

– S-a întâmplat într-o zi de 18 iulie

* Se împlinesc 305 ani (1711), de când, între 18 şi 22 iulie, a avut loc marea confruntare de la Stănileşti/Vaslui dintre forţele ruso-române, conduse de ţarul Petru I şi Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane. Victoria turcilor l-a obligat pe Dimitrie Cantemir să părăsească tronul, iar în Moldova a fost introdus, la 6.X.1711, regimul fanariot

* Aceasta este data când, acum 132 de ani (1884), se consideră a fi luat fiinţă Serviciul Meteorologic al României. Ştefan Hepites (1851-1922), organizatorul reţelei meteorologice din România, a înfiinţat atunci prima staţie de acest fel din Bucureşti, cu sediul central în Herăstrău (în 1878 înfiinţase, la Brăila, prima staţie meteorologică din ţară). România este membru fondator al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, create la 11.X.1947 (OMM şi-a început activitatea ca agenţie specializată a Naţiunilor Unite în 1951, cu sediul la Geneva) (18/30)

* Se împlinesc 80 de ani (1936) de la începerea războiului civil din Spania (încheiat la 28.III.1939), considerat cea mai mare tragedie a istoriei moderne a Spaniei, soldat cu peste 600.000 de morţi, zeci de mii de exilaţi şi instituirea unei dictaturi care a durat aproape 40 de ani

* Cu 61 de ani în urmă (1955) a fost creată Adunarea Atlanticului de Nord (AAN), forumul interparlamentar al NATO. La data de 14.XI.1998, AAN a decis modificarea titulaturii sale în „Adunarea Parlamentară a NATO”, organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naţionale ale statelor membre, numărul reprezentanţilor naţionali fiind proporţional cu numărul populaţiei statelor membre şi reprezintă distribuţia politică a parlamentelor naţionale. Cunoscută iniţial sub numele de „Conferinţa Membrilor de Parlament din Ţările NATO”, organizaţia a fost denumită succesiv „Conferinţa Parlamentarilor NATO” şi „Adunarea Nord Atlantică”. Preşedintele în funcţie al AP NATO este americanul Hon Michael Turner. În perioada noiembrie 1990 – aprilie 2004, Parlamentul României a luat parte la activităţile Adunării cu statut de invitat şi apoi de asociat (de la 17.IV.1991). După aderarea la NATO, în data de 2 aprilie 2004, delegaţiei Parlamentului României i-au revenit, conform regulamentului, zece locuri de membru, ce se repartizează corespunzător între Camera Deputaţilor şi Senat. Acestora li se adaugă zece supleanţi. Deputatul Petru Gabriel Vlase este şeful Delegaţiei României la AP NATO

* Se împlinesc 40 de ani (1976) de când Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. La doar 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec, desfăşurate în perioada 17 iulie – 1 august. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obţinut scorul perfect la olimpiadă (de şase ori), dar a şi câştigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincţia de „Erou al Muncii Socialiste” din partea autorităţilor comuniste, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu

* Se împlinesc 25 de ani (1991) de la intrarea în vigoare a Normei nr. 630 din 4 iulie 1991 emisă de Banca Naţională a României privind aplicarea prevederilor referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea caselor de schimb valutar

* Acum 4 ani (2012) cel puţin opt persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti israelieni în parcarea aeroportului din staţiunea bulgară, Burgas. Incidentul terorist s-a produs la împlinirea a exact 18 ani de la un atentat anti-israelian, care a avut loc în Argentina şi care s-a soldat cu 85 de morţi

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Emilian de la Durostorum (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016, Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1867: S-a născut chimistul Ştefan Minovici; în 1919 a fondat Societatea de Chimie a României; şi-a legat, totodată, numele de organizarea învăţământului farmaceutic românesc de rang universitar; membru corespondent al Academiei Române din 1925 (m. 1935)

– 1868: S-a născut Miron Cristea (numele de mirean: Elie Cristea), primul patriarh al României, ridicat la această demnitate la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie acelaşi an; membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930); prim-ministru (1938-1939) în timpul dictaturii regale, a regelui Carol al II-lea; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1939). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 iulie 1868

– 1903: A murit Anghel Demetriescu, critic literar şi publicist; a întocmit, la cererea lui Spiru Haret, ministru al instrucţiunii publice, un raport pe baza căruia se vor înfiinţa primele biblioteci populare (1898); membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1847)

– 1924: S-a născut inginerul electromecanic Ioan M. Anton; studii şi cercetări în domeniul cavitaţiei şi al maşinilor hidraulice; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2011)

– 1930: S-a născut S. Damian (pseudonimul lui Samuel Druckmann), eseist, critic şi istoric literar, stabilit în Germania (m. 2012)

– 1931: S-a născut traducătoarea Micaela Ghiţescu; între anii 1952 şi 1955 a fost închisă de autorităţile comuniste sub acuzaţia de relaţii cu străinătatea (relaţii cu Franţa); a tradus mai ales din literaturile portugheză şi braziliană, dar şi din literatura engleză, cea franceză sau canadiană. NOTĂ: Din 2003 redactor-şef şi apoi director al revistei „Memoria (revista gândirii arestate)”, care se ocupă cu păstrarea memoriei victimelor comunismului românesc – 85 de ani

– 1932: S-a născut Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (m. 2006)

– 1935: S-a născut (la Timişoara) Ioan Holender, inginer, cântăreţ (bariton), impresar şi manager; directorul Operei de Stat din Viena (din 1992 până în 2010); preşedinte şi director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti – ediţiile 2007, 2009 şi 2011

– 1937: S-a născut pictorul Gabriel Popa (m. 1995)

– 1938: A murit (la Sinaia) regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi a ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei; soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927); încă din timpul campaniei militare din 1913 din Bulgaria, regina Maria s-a implicat activ în acţiunile Crucii Roşii, preocupare devenită şi mai evidentă în timpul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919); a depus, pe plan extern, o intensă muncă de susţinere a intereselor şi drepturilor României; a scris literatură memorialistică; membră de onoare a Academiei Române din 1915 (n. 1875, la Eastwell Park, Anglia)

– 1945: S-a născut Mircea Constantinescu, prozator, critic literar şi jurnalist (m. 2014)

– 1948: A murit Grigore T. Popa, medic şi anatomist; a devenit cunoscut pe plan mondial mai ales prin descrierea (făcută împreună cu Una Fielding) a sistemului port-hipofizar; fondator al revistei „Însemnări ieşene” (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1892)

– 1950: S-a născut pictorul Petre Velicu, stabilit la Paris din 1990

– 1950: A murit Gheorghe Kiriac Constantinescu, medic veterinar şi zootehnist; studii privind aplicarea principiilor de genetică în zootehnie; creatorul şcolii româneşti de zootehnie; a organizat Institutul Naţional Zootehnic (1926) (n. 1888)

– 1974: A murit Miron Constantinescu, sociolog şi istoric; militant comunist; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1917, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 1988: A murit pictorul Aurel Ciupe (n. 1900)

– 1993: A murit compozitorul, profesorul şi dirijorul Nicolae Lungu (n. 1900)

– 1993: A murit Jean Negulesco, regizor american de film de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1900)

– 2006: A murit Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă, profesor, scriitor, eseist şi memorialist (n. 1912) – 10 ani

– 2009: A murit Petre Alexandrescu, arheolog, elenist, istoric al religiilor (n. 1930)

– 2009: A murit scriitorul Iuliu Raţiu, cunoscut în special ca autor şi promotor al literaturii şi presei pentru copii şi tineret (n. 1930)

– 2010: A murit Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (n. 1937)

– 2013: A murit violoncelistul Alexandru Moroşanu, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România (n. 1948)


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Externe (CAE)

– Ljubljana: Vizita preşedintelui georgian, Giorgi Margvelashvili, în Slovenia

– Singapore: Premierul statului Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe participă la Convenția Diasporei din Asia de Sud (18 şi 19 iul.)

Aniversări – Comemorări

– ”Ziua Mandela” (Mandela Day) este marcată din 2010, anual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ziua de naştere a omului politic sud-african Nelson Mandela (18.VII.1918-5.XII.2013); ONU a lansat un apel mondial ca, în această zi, fiecare să consacre 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alţii, în semn de omagiu faţă de valorile apărate de fostul preşedinte sud-african; cele 67 de minute reprezintă anii consacraţi luptei politice de către Mandela. NOTĂ: Nelson Mandela, om politic sud-african, a fost una dintre personalităţile politice marcante ale secolului XX; lider al Congresului Naţional African şi al luptei împotriva apartheid-ului, a fost închis timp de 27 de ani (1962-1990); primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994 (1994-1999), a devenit unul dintre promotorii procesului de reconciliere naţională; Premiul Nobel pentru pace pe 1993, împreună cu Frederik de Klerk (preşedinte al R. Africa de Sud între anii 1989 şi 1994); s-a retras din viaţa politică în 2004

– 1374, 18/19: A murit poetul italian Francesco Petrarca (n. 1304)

– 1610: A murit pictorul italian Caravaggio (Michelangelo Merisi), considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (n. 1571)

– 1659: S-a născut Hyacinthe Rigaud, pictor francez de origine catalană (m. 1743)

– 1720: S-a născut Gilbert White, ornitolog englez (m. 1793)

– 1721: A murit pictorul francez Antoine Watteau (n. 1684) – 295 de ani

– 1811: S-a născut (la Calcutta/India) scriitorul britanic William Makepeace Thackeray (m. 1863) – 205 ani

– 1817: A murit romanciera engleză Jane Austen (n. 1775)

– 1821: S-a născut Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (m. 1910) – 195 de ani

– 1845: S-a născut poetul francez Tristan Corbière (născut Édouard-Joachim Corbière) (m. 1875)

– 1853: S-a născut fizicianul olandez Antoon Hendrik Lorentz; a pus bazele teoriei electronice a materiei (1909); a elaborat teoria electrodinamicii mediilor în mişcare, relaţiile noi de transformare a coordonatelor pe care le-a găsit având un rol esenţial în elaborarea teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1902, împreună cu conaţionalul său Pieter Zeeman; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1928)

– 1873: A murit Ferdinand David, violonist, compozitor şi profesor german (n. 1810)

– 1890: A murit diplomatul, scriitorul şi traducătorul american Eugen Schuyler; în 1880 a fost numit însărcinat cu afaceri al SUA în capitala României; bun cunoscător al realităţilor româneşti şi al istoriei poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române din 1885 (n. 1840). NOTĂ: Unele surse (www.crispedia.ro) dau moartea la 16 iulie 1890

– 1899: A murit Horatio Alger, scriitor american, unul dintre cei mai prolifici autori americani din ultimii 30 de ani ai secolului al XIX-lea (n. 1832)

– 1900: S-a născut Nathalie Sarraute, scriitoare franceză de origine rusă; unul dintre fondatorii curentului literar „Noul roman” (m. 1999)

– 1922: S-a născut Thomas Samuel Kuhn, filosof american şi istoric al ştiinţei (m. 1996)

– 1927: S-a născut dirijorul german Kurt Masur (m. 2015)

– 1931: S-a născut baritonul ceh Juri Mazurok (m. 2006) – 85 de ani

– 1937: S-a născut chimistul american de origine poloneză Roald Hoffmann; cunoscut pentru teoriile sale privind desfăşurarea reacţiilor chimice, dezvoltate independent şi de japonezul Kenchi Fukui; pentru aceste teorii, cei doi au primit Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1981

– 1949: A murit Vitĕzslav Novák, compozitor şi profesor ceh (n. 1870)

– 1967: S-a născut actorul american Vin Diesel

– 1973: A murit actorul englez de film Jack Hawkins (n. 1910)

– 2012: A murit actorul indian Rajesh Khanna, considerat primul superstar de la Bollywood (n. 1942)

– 2015: A murit actorul american Alex Rocco (nume real: Alessandro Federico Petricone, Jr.) (n. 1936) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie