Înfrângerea cu Albania ne-a coborât în clasamentul FIFA
Publicat de Catalin Donose, 14 iulie 2016, 10:55
Reprezentativa României a coborât două poziții și se află pe locul 24 în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității joi, după EURO 2016.
Primele cinci poziții ale ierarhiei mondiale sunt nemodificate față de luna trecută, cu Argentina pe primul loc, urmată de Belgia, Columbia, Germania și Chile, în timp ce Portugalia, noua campioană europeană, a urcat două trepte și se află pe locul 6.
Franța, finalista EURO 2016, a înregistrat un salt de zece locuri și este acum pe 7, dar surpriza Țara Galilor a reușit o urcare spectaculoasă de 15 locuri, până pe poziția a 11-a.
Dintre viitoarele adversare ale tricolorilor în preliminariile Cupei Mondiale 2018, doar Polonia este mai bine clasată (locul 16).