Medgidia, Hârşova, Ovidiu, Eforie. GREVA pune LACĂT pe primării
Publicat de , 11 iulie 2016, 15:46
Funcţionarii din Primării intră în grevă de o zi. Decizia a fost luată după ce negocierile dintre reprezentanţii funcţionarilor şi cei din Ministerul Muncii, pe marginea revendicărilor salariaţilor, au eşuat.
Cum oamenii nu au primit soluţii concrete şi termene precise şi nu s-a ajuns la niciun acord, marți va fi organizată grevă de o zi, fiind urmată de greva generală, pe 19 iulie.
Peste 40 de primării din judeţul Constanţa se vor afla şi ele în grevă, fără a avea program de lucru cu publicul. Între acestea se numără Medgidia, Hârşova, Ovidiu şi Eforie.