Dobrogenii au la dispoziţie mai puţin de 300 de locuri de muncă libere
Publicat de Bogdan Comșa, 31 octombrie 2014, 15:30
Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate astăzi locuri de muncă.
Situaţia locurilor de muncă vacante în fiecare judeţ este următoarea:
Cluj – 2.978, Bucureşti – 2.696, Prahova – 1.307, Arad – 1.041, Iaşi – 799, Argeş – 768, Ilfov – 681, Harghita – 600, Timiş – 519, Vâlcea – 513, Hunedoara – 510, Alba – 452, Satu-Mare – 440, Sibiu – 397, Braşov – 365, Neamţ – 350, Bistriţa-Năsăud – 332, Maramureş – 290, Bihor – 236, Olt – 191, Teleorman – 187, Dolj – 180, Mureş – 159, Tulcea – 159, Călăraşi – 157, Vrancea – 140, Dâmboviţa – 138, Covasna – 135, Vaslui – 135, Brăila – 129, Constanţa – 116, Galaţi – 114, Buzău – 103, Giurgiu – 101, Suceava – 82, Sălaj – 78, Botoşani – 76, Gorj – 68, Ialomiţa – 65, Bacău – 50, Caraş-Severin – 13, Mehedinţi – 7.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.516 locuri de muncă, după cum urmează: 73 programator, 69 mentor, 64 inginer mecanic, 40 cercetător în fizică, 36 şef departament mărfuri alimentare/nealimentare, 33 inginer de sistem în informatică, 32 consilier juridic, 26 agent de vânzări etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 16.341 locuri de muncă, dintre care: 1.340 confecţioner-asamblor articole din textile, 1.102 muncitor necalificat în industria confecţiilor, 850 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 681 lucrător comercial, 477 operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 470 manipulant mărfuri, 434 vânzător, 374 agent de securitate etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.