HC Dobrogea Sud Constanța a realizat un nou transfer
Publicat de Catalin Donose, 17 iunie 2016, 06:02
După transferul tânărului jucător Ionuț Nistor, HC Dobrogea Sud Constanța a mai perfectat o achiziţie, Bogdan Moisă care va evolua pe postul inter stânga – centru.
În vârstă de 23 de ani, Moisă s-a remarcat sezonul trecut la echipa Ştiinţa Municipal Bacău, unde a avut o evoluţie spectaculoasă, demonstrând că este un jucător cu reale calităţi handbalistice.
Chiar dacă se află la început de carieră ca şi senior, tânărul Moisă a câştigat medalia de bronz cu echipa de juniori I CSS Bacău, fiind desemnat cel mai tehnic jucător şi golgeterul formaţiei.
Bogdan Moisă a semnat un contract, începând din vară, pentru o perioadă de trei ani.