CONSTANȚA. Părinții de Îngeri au lansat baloane în amintirea copiilor plecați la Cei drepți
Publicat de , 12 iunie 2016, 17:50
Pentru al 9-lea an consecutiv Organizația E.M.M.A. a comemorat copiii plecați dintre noi mult prea devreme. Ca în toți anii precedenti, pe 12 iunie, la ora 18.00, Parinţii de Îngeri, apropiaţii acestora şi simpatizanţii E.M.M.A.au aprins lumânări şi au înălţat la cer baloane colorate, simultan, în București și alte peste zece orașe mari din țară.
La Constanța, evenimentul a avut loc în parcul de lângă Casa de Cultură.
„Mii de părinți, în 13 orașe din țară și din străinătate, vor vibra cu dor și durere laolaltă în memoria îngerilor ce nu pot fi uitați, în cadrul singurului eveniment de acest fel din România, si cel mai mare din lume, Ziua Părinților de Îngeri.
Părinţii, apropiații acestora și susținătorii și voluntarii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, coordonați și sprijiniți de fondatoarea organizației, Bianca Brad, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, în toate orașele, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire”, se arată în comunicatul organizației.
FOTO – arhivă