Debut de săptămână cu vreme capricioasă
Publicat de , 12 iunie 2016, 19:18
Vremea va fi instabilă, luni, în Dobrogea. Cerul – predominant noros, averse cu descărcări electrice şi vânt alert, sunt ingredientele meteo ale zilei. Maximele termice vor scădea până la 24 de grade Celsius, iar în noaptea de duminică spre luni, minimele vor oscila între 16 şi 19 grade.
Amintim că o avertizare de instabilitate atmosferică, care a intrat în vigoare duminică la ora 12.00, este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat, se arată în avertizarea meteorologică.