Halep, Muguruza și Williams sunt nominalizate pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lunii Mai
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 iunie 2016, 07:52 / actualizat: 8 iunie 2016, 11:21
Tenismena Simona Halep (foto) a fost nominalizată de site-ul WTA pentru titlul de „Jucătoarea lunii Mai”, alături de Garbine Muguruza din Spania și de americanca Serena Williams.
Jucătoarea care se va clasa pe primul loc va fi anunțată peste două zile în urma voturilor fanilor, transmise pe site-ul wtatennis.com.
Sportiva constănțeană aflată pe ,locul 5 în ierarhia mondială după ce a câştigat luna trecută turneul WTA de la Madrid, a fost eliminată în turul secund la Roma și s-a oprit în optimi la Roland Garros.
Garbine Muguruza, locul 2 în clasamentul mondial, a cucerit trofeul la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului iar Serena Williams a avut o evoluție bună în luna Mai reușind să câștige turneul de la Roma și să se califice în finala de la Roland Garros.