Tulcenii vor circula, de luni, cu autobuze noi
Publicat de valentin.lungeanu, 29 octombrie 2014, 21:38
Primăria municipiului Tulcea a prezentat public miercuri trei autobuze noi care vor fi puse în circulaţie săptămâna viitoare, autorităţile locale dorind ca în trei ani să înnoiască întregul parc auto al societăţii de transport public din oraş.
În 2015 administraţia locală intenţionează să mai achiziţioneze alte 3 autobuze, iar până la finele anului 2017 să fie înnoit întregul parc auto al societăţii Transport Public.
Cele trei autovehicule, care au costa 1,45 milioane de lei, vor intra în circulaţie de luni, pe traseul numărul 4.