Junioarele mai speră la medalii duminică
Publicat de Catalin Donose, 4 iunie 2016, 05:40
Gimnasta Carmen Ghiciuc a ocupat locul 8 în finala concursului de individual compus la junioare, vineri, la Campionatele Europene de gimnastică artistică feminină de la Berna, cu un punctaj total de 52,507.
Clasată pe 9 în clasamentul din calificări, Carmen Ghiciuc a primit în finală 14,041 la sărituri, 12,100 la paralele, 13,366 la bârnă și 13,000 la sol.
Ioana Crișan, după locul 5 în calificări, a terminat pe locul 9 în finală, cu 52,498 puncte (14,033 la sărituri, 11,466 la paralele, 13,966 la bârnă și 13,033 la sol).
Rusoaica Elena Eremina a cucerit medalia de aur, cu 54,550 puncte, argintul a revenit elvețiencei Lynn Genhart, cu 54,365 puncte, iar bronzul a fost adjudecat de italianca Martina Basile, cu 54,226 puncte.
România a cucerit bronzul pe echipe la junioare și va avea reprezentante în trei finale pe aparate la junioare, programate duminică.
În finala de la sol vor evolua Olivia Cîmpian (locul 3 în calificări — 13,633 puncte) și Denisa Golgotă (8 — 13,433).
Ioana Crișan s-a calificat în finala de la bârnă cu a cincea notă (14,133), în timp ce Ghiciuc este a treia rezervă (13 — 13,566).
România nu va avea nicio reprezentantă în finala de la paralele, unde cea mai bună notă dintre românce a avut-o Ioana Crișan (23 — 12,966).
Două românce vor concura în finala de la sărituri, Denisa Golgotă (a doua medie — 14,466) și Olivia Cîmpian (4 — 14,316).