Aproximativ 200 de sindicaliști din învățământul constănțean vor participa la protestul din București
Publicat de Adrian Băncilă, 31 mai 2016, 18:14 / actualizat: 31 mai 2016, 20:23
La protest sunt aşteptate să participe aproximativ 15.000 de cadre didactice din toată ţara.
Principala lor nemulţumire este legată de proiectul salarizării bugetarilor, care prevede majorări mai mici decât cer profesorii.
Mitică Iosif, lider al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa ne-a declarat că nemulțumirea „este legată de faptul că învățământului nu i se promit absolut nimic. Se vine cu o ofertă mai mult decât rușinoasă, o creștere cu 5% începând cu 1 august 2016 și încă 5% la 1 decembrie 2017. Dacă facem o medie pe lunile care se scurg, creșterea aceasta nu va acoperi nici rata inflației prognozate”, spune liderul sindical.
Proiectul îi nemulţumeşte şi pe sindicaliştii din administraţia publică locală, care ameninţă la rândul lor cu proteste.