Premii pentru cele mai productive firme constănţene
Publicat de magda.chirana, 29 octombrie 2014, 10:59
Cele mai performante firme din judeţul Constanţa vor fi premiate mâine, de Camera de Comerţ, în cadrul unui eveniment organizat în staţiunea Mamaia.
Din totalul de aproape 28.000 de societăţi din judeţul Constanţa, care au depus bilanţul financiar – contabil pentru anul 2013, aproape 1.800 de firme au reuşit să intre în acest Top 10.
Pe primele trei locuri în “Top” s-au clasat 888 de firme.
În cadrul evenimentului, vor fi acordate 33 Trofee de Excelenţă, pentru firmele clasate pe primul loc la ultimele 5 ediţii ale Topului Judeţean.
De asemenea, Camera de Comerţ va acorda două premii speciale, pentru firmele care au înregistrat cea mai mare cifră de afaceri, respectiv cel mai mare număr de salariaţi, în anul 2013.