Minoră accidentată în cartierul Palas
Publicat de Adrian Băncilă, 26 mai 2016, 17:17
O femeie de 30 ani din Valu lui Traian a condus un autoturism pe bulevardul I. C. Brătianu, banda nr. 1 , din direcţia Cora către Valu lui Traian şi ajungând la trecerea pentru pietoni de la intersecţia cu strada Matei Millo, surprinde şi accidentează uşor o minoră de 12 ani din Constanța, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal din stânga conducătorului auto.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului.
Tot astăzi, în jurul orelor 15:10,un bărbat de 28 ani din Brăila a condus autoturism pe str. Soveja în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.