Irina Begu învinge încă o americancă la Paris, după un meci maraton
Publicat de Catalin Donose, 25 mai 2016, 20:55
În turul al doilea la Roland Garros, astăzi, Irina Begu, numărul 28 mondial a întâlnit-o pe Coco Vandeweghe din Statele Unite ale Americii, aflată pe poziția a 43-a în lume.
Reprezentanta noastră a început bine, a condus cu 4-1 și 5-2, dar americanca a egalat la 5 și s-a impus cu 7-6 în tie-break, după 62 de minute, de la începutul partidei.
Setul secund a avut tot o desfășurare echilibrată, în care Irina a fost mai inspirată pe final și a câștigat cu 7-6, după 67 de minute.
În decisiv, după 3 ore și 38 de minute de la începutul meciului, Irina a reușit să se impună cu 10-8.
Aceasta a fost prima întâlnire dintre cele două jucătoare, în circuitul profesionist.
În turul inaugural de la Roland Garros, Irina Begu a întâlnit o altă americancă, Bethanie Mattek-Sands pe care a învins-o cu 5-7, 6-1, 6-3.
În turul al treilea, Irina Begu o va întâlni pe Annika Beck din Germania.