Ascultă Radio România Constanța Live

Sute de angajați din sectorul protecției mediului protestează în Piața Constituției

Sute de angajați din sectorul protecției mediului protestează în Piața Constituției

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 mai 2016, 10:24

Câteva sute de angajați din sistemul instituțional de protecție a mediului protestează la această oră, în Piața Constituției, față de salarizarea pe care aceștia o consideră „modestă”.

Potrivit lui Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) și vicepreședintele CNSLR Frăția, organizația pe care o reprezintă își exprimă solidaritatea și sprijinul necondiționat față de salariații care lucrează în sectorul de mediu.

„SNFP își exprimă solidaritatea și sprijinul necondiționat față de colegii din sistemul instituțional al Ministerului Mediului, care protestează față de modesta salarizare cu care statul român îi remunerează pentru activitatea din domeniu, dar și față de discrepanțele salariale aflate între instituțiile din cadrul aceluiași sistem instituțional, menținute și în noua ordonanță de salarizare. La protest sunt prezenți și angajați din instituțiile de mediu din teritoriu, începând cu ARBDD, APM sau Garda de mediu”, a declarat miercuri pentru AGERPRES, Sebastian Oprescu.

Acesta a menționat, totodată, că, pentru a evita declanșarea conflictului de muncă la nivel național, solicită Guvernului să echivaleze salarizarea atât pe funcții publice similare, cât și la nivel inter-instituțional, pentru instituțiile și autoritățile publice de același nivel, subordonate aceluiași ordonator principal de credite.

Protestatarii prezenți în Piața Constituției afișează pancarte pe care scrie: „Nu discriminării salariale”, „Salarizare corectă”, „Salarii decente” sau „Vrem respect, nu discriminare”.

Potrivit organizatorilor acțiunii, protestul este programat în intervalul 10,00 — 13,00.

Săptămâna trecută, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, anunța în cadrul unei emisiuni la ProTV, că șapte ministere vor beneficia de creșteri salariale conform proiectului Ordonanței privind salarizarea în sistemul public, însă 57 de instituții asimilate administrației publice centrale nu vor beneficia de aceste majorări.

„Este vorba despre șapte ministere care au fost practic uitate, nu au avut negocieri speciale pentru a negocia creșterea grilelor, cum ar fi Cultura, Comunicații, Transporturi, Tineret și Sport. Ministerul Muncii are și el o grilă uitată în timp. Sunt în total șapte ministere în această situație.Ministerul Economiei și-a rezolvat lucrurile puțin mai devreme. N-am vrea sa inducem ideea că fiecare ar trebui să se ducă ba în Parlament, ba pe unde poate ca să își crească grilele ci să avem o abordare unitară la nivelul administrației”, a spus Pîslaru.

Conform Notei de fundamentare, proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează, printre altele, eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare. În Administrația publică centrală — aparatul central eliminarea diferențelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.

În data de 13 aprilie, peste 100 de angajați din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Garda Națională de Mediu (GNM) și Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) au protestat în fața sediului ministerului de resort solicitând salarii mai mari și demisia ministrului Mediului. În aceeași zi, o delegație a protestatarilor a intrat la discuții cu ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer.

„Îi înțeleg foarte bine (pe protestatari, n.r.), este o problemă reală pe care am observat-o când am preluat mandatul la Ministerul Mediului. Salariile din Ministerul Mediului sunt extrem de mici și, din acest motiv, ne pleacă și specialiștii. Îi înțeleg pe oameni și le înțeleg frustrarea, însă după cum știți lucrăm la nivelul Guvernului pentru a echilibra această situație (…) Reglementarea situației financiare a salariilor nu se poate face la nivelul Ministerului Mediului. Nu am ratat nicio ocazie de a aduce în discuție problema aceasta colegilor din Guvern. Această Ordonanță de urgență încearcă să echilibreze situația. Proiectul de ordonanță este în lucru. Această ordonanță pe care o adoptăm la nivel de Guvern încearcă să reglementeze o parte dintre discrepanțele salariale. Sunt foarte multe detalii tehnice. Acest proiect, cel puțin în primul draft, prevede creșteri salariale de până la 45%. O să am discuții cu cei de la Resurse Umane să vedem ce soluții se pot găsi. Soluțiile se găsesc în plafonul pe care îl avem. Am analizat mai multe variante, iar una este cea prin proiectul de Ordonanță, iar alta este de nivel intern, despre care nu vă pot spune încă. Le cunosc situația, este o situație delicată”, a susținut ministrul Mediului, într-o conferință de presă, ce avea loc în paralel cu protestul angajaților de Mediu.

Conform mai multor protestatari, angajați în instituțiile de profil, cuantumul salariilor pe care îl primesc pornește de la 900 de lei brut/lună și ajunge la maximum 2.000 de lei brut/lună pentru un director de departament, lucru pe care aceștia îl consideră „inadmisibil și rușinos”.

Sursa – agerpres.ro

CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 17:05

CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local

Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local Constanța. Înainte de votul proiectelor aflate pe ordinea de zi, consilierul...

CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local
CONSTANȚA: Fostul prefect Adrian Nicolaescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 16:20

CONSTANȚA: Fostul prefect Adrian Nicolaescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat miercuri în dosarul în care DNA Constanța îl acuză pe Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului...

CONSTANȚA: Fostul prefect Adrian Nicolaescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 16:00

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar Ilie Bolojan și pe a cărei ordine de zi s-au aflat, printre...

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale
Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:34

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani

În urma organizării de către Administrația Națională „Apele Române a celei de-a doua proceduri de licitație publică privind închirierea a...

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:02

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai

În perioada 5-11 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 06.05.2025, ORELE 10.00 și...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:49

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

Continuă activitățile necesare organizării și desfășurării primului tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025.  Prin...

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:33

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”

Spectacolul  “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă,  va avea loc duminică, 4 mai, de la ora 10.00,  pe scena Teatrului pentru Copii și...

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:31

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene

Cu sprijin financiar european, clădirea Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța va fi reabilitată din punct de vedere energetic...

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene