CĂLĂRAȘI: Surprize pentru cei mici de Ziua Internațională a Copilului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 mai 2016, 09:32
Primăria Municipiului Călărași organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, manifestări cultural-artistice și educative în Parcul Dumbrava, duminică, 29 mai, începând cu ora 09.30.
Pe scenă, pe platoul din fața scenei și zona adiacentă din Parcul Dumbrava, vor avea loc, între orele 09.30 și 13.30, următoarele tipuri de activități:
• program artistic, desene pa asfalt, face-painting, animație (Minnie și Mickey), modelare baloane, joc baloon blast, oglinzi de carnaval, fotografii la minut, adopție de căței;
• standuri: Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Serviciul Rutier (prezentarea unui laborator criminalistic mobil), Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași (echipaj mobil cu câine dresat), Crucea Roșie, ateliere aero-modelaj și modelare în lut de la Palatul Copiilor Călărași;
Partenerii evenimentului sunt:
• Inspectoratul Școlar Județean Călărașiș
• Casa Corpului Didactic a Județului Călărași;
• Palatul Copiilor Călărași;
• Crucea Roșie Călărași;
• L.M.T. Călărași
Copiii incluși în programul artistic vor primi punguțe-cadou cu dulciuri, copiii sosiți în parc vor primi bomboane, apă plata îmbuteliată, jucării și cei participanți la desene pe asfalt vor primi cutii cu cretă colorată.