Ascultă Radio România Constanța Live

Dosarul „Case pentru generali“. Fostul ministru Corneliu Dobrițoiu, condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare

Dosarul „Case pentru generali“. Fostul ministru Corneliu Dobrițoiu, condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare

Publicat de Adrian Băncilă, 24 mai 2016, 21:16

Completul de cinci judecători condus de Livia Stanciu a respins apelul declarat de DNA și de inculpații din acest dosar, fiind menținută în mare parte sentința dată de un alt complet de magistrați în martie 2015.

Singura modificare a sentinței a fost faptul că Francisc Radici și Constantin Năstase, condamnați la câte 2 ani, 2 luni și 20 de zilei închisoare cu suspendare, nu vor mai trebuie să presteze 60 de zile în folosul comunității.

În rest, rămâne în vigoare sentința de la fond, respectiv condamnarea lui Corneliu Dobrițoiu la un an închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la fals intelectual, cu un termen de încercare de 3 ani.

În același dosar, general de brigadă în rezervă Traian Pigui, șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din MApN la data faptelor, și gen. mr. (r) Floarea Șerban, șef al Direcției Legislație și Asistență Juridică din MApN la data faptelor, au fost achitați.

Alte condamnări rămase definitive: general locotenent în rezervă Sergiu Medar — un an închisoare cu suspendare, locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru — un an și 6 luni cu suspendare, comandor în rezervă Gheorghe Gonciaruc — un an și 6 luni cu suspendare, colonel în rezervă Ionel Vizitiu — un an cu suspendare, plutonier adjunct în rezervă Mihaela Matei — un an și 6 luni cu suspendare, general de brigadă în rezervă Corneliu Duță (comandant al Garnizoanei București la data faptelor) — un an și 2 luni cu suspendare.

De asemenea, inculpații au fost obligați la plata de despăgubiri civile către MApN: Corneliu Dobrițoiu — 15.846 lei, Floarea Șerban — 140.586 lei, Francisc Radici — 239.255 lei, Constantin Năstase — 230.040 lei, Sergiu Medar — 8.286 lei, Gheorghe Rotaru — 175.215 lei, Mihaela Matei — 45.514 lei, Ionel Vizitiu — 12.866 lei (achitați deja), Gheorghe Gonciaruc — 59.124 lei, Corneliu Duță — 280.934 lei.

Doi dintre cei cinci judecători din completul de judecată au făcut opinie separată, în sensul condamnării Floarei Șerban la închisoare cu suspendare și achitării altor inculpați, respectiv Corneliu Duță, Corneliu Dobrițoiu, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Ionel Vizitiu și Mihaela Matei, pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În septembrie 2013, fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu, în prezent senator PNL, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, și participație improprie la fals intelectual, toate cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii au reținut că, în perioada 1999 — 2005, Traian Pigui, în calitate de șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din MApN, s-a implicat în atribuirea în condiții nelegale a unor locuințe de serviciu (dintre care unele preluate de la RA-APPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de beneficiari — cadre militare cu funcții de conducere din Ministerul Apărării Naționale.

„Concret, inculpatul Traian Pigui a întocmit, în mod nelegal, adrese de repartiție a unor locuințe de serviciu și a acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanță cu legea, dar prin documentele astfel întocmite i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenționat a acestor locuințe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuințele în regim subvenționat inculpaților Șerban Floarea, Radici Francisc, Năstase Constantin, Medar Sergiu Tudor, Rotaru Gheorghe”, susține DNA.

Vânzarea în regim subvenționat a acestor locuințe a fost de natură să aducă MApN un prejudiciu cumulat de peste 962.000 lei, Traian Pigui înlesnind obținerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenționat.

Procurorii susțin că ceilalți inculpați au închiriat și ulterior au cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la MApN, cu încălcarea prevederilor legale.

Prejudiciul reținut în cauză este de peste 1,2 milioane lei (compus din aproximativ 1,1 milioane lei, care reprezintă prejudiciul suferit de MApN ca urmare a vânzării la un preț diminuat față de valoarea de inventar a fiecărei locuințe, la care se adaugă suma de peste 100.000 lei, contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părți vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi).

Sursa: Agerpres

primavara, pomi infloriti, meteo, vreme frumoasa - foto - Adina Sirbu
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:14

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte

Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea...

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte
Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:09

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Vivaldi a făcut, azi dimineață, escală în portul Constanța cu turiști din Franța, Canada, Belgia și Spania. Nava...

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța
În Gara din Constanța va avea loc expoziția temporară – Cazinoul din Constanța în documente și fotografii de epocă
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:31

În Gara din Constanța va avea loc expoziția temporară – Cazinoul din Constanța în documente și fotografii de epocă

În acest an se împlinesc 115 ani de la inaugurarea Cazinoului din Constanța, iar reabilitarea acestei emblematice clădiri a orașului, monument...

În Gara din Constanța va avea loc expoziția temporară – Cazinoul din Constanța în documente și fotografii de epocă
delta dunarii 2 foto ovidiu oprea
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:24

TULCEA: Gradul de rezervare a pensiunilor din Deltă în minivacanța de 1 Mai – de circa 80%

Gradul de rezervare a pensiunilor din Delta Dunării în minivacanța de 1 Mai este de circa 80%, similar celui din perioada sărbătorilor pascale,...

TULCEA: Gradul de rezervare a pensiunilor din Deltă în minivacanța de 1 Mai – de circa 80%
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:00

De marți seară până joi dimineață, mai multe zone din Constanța rămân fără apă

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor magistrale. Aceste...

De marți seară până joi dimineață, mai multe zone din Constanța rămân fără apă
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 10:51

Astăzi expiră termenul până la care constănțenii pot depune declarația de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare

Astăzi expiră termenul până la care constănțenii pot depune declarația de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare, fără a se aplica...

Astăzi expiră termenul până la care constănțenii pot depune declarația de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 09:41

Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor după ce a contestat prelungirea controlului judiciar

Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineață, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva...

Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor după ce a contestat prelungirea controlului judiciar
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 09:38

Pe 1 Mai, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise

Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante: contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin...

Pe 1 Mai, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise