FOTO: Exercițiu naval româno-francez pe Marea Neagră
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 mai 2016, 07:13 / actualizat: 23 mai 2016, 8:45
Forţele Navale Române vor desfăşura de astăzi, împreună cu fregata franceză ‘Jean Bart’, un exerciţiu, la care participă 7 nave militare româneşti şi aproximativ 800 de marinari militari români, precum şi două avioane MIG-21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române.
Exerciţiile constau în antrenamente de luptă la suprafaţă, de luptă antisubmarin şi de luptă antiaeriană, exerciţii de supraveghere maritimă şi aeriană, precum şi exerciţii de inspecţie şi control la nave suspecte de trafic ilegal pe mare.
Fregata „Jean Bart” este o navă din clasa F70AA, care poate desfăşura misiuni de luptă antiaeriană în cadrul operațiunilor aero-maritime, precum şi operaţii de gestionare crize maritime. Nava poate interveni în orice zonă de pe glob, împreună cu alte platforme militare aliate sau internaționale.