FC Farul mizează pe juniori
Publicat de Catalin Donose, 21 mai 2016, 07:14
În etapa a 9-a din play-off-ul Ligii a II-a de fotbal, FC Farul Constanța va întâlni astăzi, în deplasare pe Dunărea Călărași.
Partida se va juca după-amiază, de la ora 14 și va fi în direct la Digi Sport 1 și Dolce Sport 1.
Echipa gazdă este motivată, având șanse de promovare în Liga I.
Constănțenii au numeroase probleme de lot și au convocat câțiva juniori pentru a completa echipa.
Portarul Răzvan Negrilă și mijlocașul Vali Munteanu și-au reziliat contractele, Doru Bratu este suspendat, Florin Pătrașcu, Ciprian Milea și Vlad Suciu sunt accidentați, iar Robert Băjan este incert.
Dunărea Călărași este pe locul al doilea cu 38 de puncte la două puncte de Rapid, iar FC Farul se află pe poziția a 6-a cu 25 de puncte.