Plătim prea mult pentru energia electrică! Prețul de producție a scăzut
Publicat de , 11 mai 2016, 18:40
Românii plătesc mai mult pentru energia electrică, deşi preţul de producţie a scăzut, atrage atenţia preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.
El spune că preţul a crescut cu 10% în ultimii cinci ani, deşi costul de producţie s-a ieftinit cu 33%.
La o conferinţă pe tema liberalizării preţurilor în domeniu, el a subliniat că principalele motive pentru aceasta majorare sunt accizele, impozitele şi suma pe care o încasează distribuitorii de energie electrică.
În replică, directorul general al OPCOM – operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România, spune că în ţara noastră, preţurile sunt totuşi mai mici ca în alte ţări europene.