Radio România Cultural transmite în direct Gala UNITER
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 mai 2016, 10:04
Radio România Cultural va transmite în direct Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, care are loc astăzi, 9 mai, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.
Trei dintre producţiile de teatru radiofonic ale Societăţii Române de Radiodifuziune sunt nominalizate la această ediţie la categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor, scenariul de Victor Cilincă, regia artistică Attila Vizauer, Jucătorul de table de George Arion, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu şi Rapunzel de Fraţii Grimm, scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte.
Celelalte nominalizări sunt pentru debut, cel mai bun spectacol de teatru tv, pentru critică teatrală, scenografie, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol principal, cel mai bun actor în rol princial, cea mai bună regie, cel mai bun spectacol. Vor fi acordate şi premii speciale, premii pentru întreaga activitate şi premiul de excelenţă.
Radio România Cultural este partener de tradiţie al galei, transmiţând în direct acest eveniment de amploare. Totodată, ascultătorii RRC vor afla a doua zi, în matinalul postului, cum a fost atmosfera şi care sunt reacţiile premianţilor. Interviuri în exclusivitate cu invitaţii de la Gala UNITER vor fi pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
10 premianţi, 32 de nominalizaţi şi peste 500 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi la Teatrul Regina Maria din Oradea pentru a sărbători performanţa în teatrul românesc în cadrul Galei Premiilor UNITER. Spectacolul-eveniment începe la ora 21:00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural şi online pe www.radioromaniacultural.ro.