Probele sportive, promovate de 70% dintre candidații în structurile MAI
Publicat de , 8 mai 2016, 15:06
70% din candidaţi programaţi la proba sportivă în toată ţara, în cadrul concursurilor de angajare din sursă externă organizate de MAI, au promovat această probă.
Din cei 1.826 de candidaţi programaţi la proba sportivă în toată ţara, au promovat 1.329 de candidaţi.
La începutul lunii mai, mai puţin de o treime din cei 26.155 de candidaţi au trecut de probele eliminatorii.
Pentru concursurile pentru reîncadrare a foştilor angajaţi ieşiţi din sistem sunt disponibile la concurs 1.107 de posturi în Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Aici, dintre cei 1.885 de candidaţi înscrişi vor merge mai departe 877, după ce au trecut probele medicale şi testarea psihologică.