Ascultă Radio România Constanța Live

Percheziții în spitale, inclusiv cele din Constanța și Tulcea

Percheziții în spitale, inclusiv cele din Constanța și Tulcea

Publicat de , 7 mai 2016, 10:28

În cursul acestei zile, Poliţia Română descinde la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe, de unde ridică probe şi înscrisuri, într-un privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi falsificare sau substituire de alimente ori alte produse.

La data de 7 mai a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalității economice din ţară, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., desfăşoară o acţiune în mai multe judeţe din ţară, la unităţi spitaliceşti, pentru ridicarea de probe și înscrisuri.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor (faptă prevăzută de art.352 din Codul penal) şi de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse (faptă prevăzută de art. 357, din Codul penal), sub coordonarea procurilor din cadrul P.I.C.C.J., împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii.

Sunt efectuate descinderi la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe.

Totodată, sunt puse în aplicare 4 mandate de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale.

La activități participă 152 polițiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, poliţişti de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică și specialiști criminaliști din cadrul D.G.P.M.B. şi I.P.J. Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:10

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public

Directia generala Poliția locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii, informează...

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:52

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare

Biroul Electoral Județean Constanța a decis, astăzi, suplimentarea buletinelor de vot care vor fi folosite, duminică, 4 mai, în primul tur al...

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a...

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:47

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind descoperirea de „droguri îngropate pe plajă”, Centrul de Informare și...

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:15

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus

Peste 10.000 de tineri, absolvenți de clasa a VIII-a, dar și liceeni de clasa a XII-a și a XIII-a au venit astăzi în campusul Universității...

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 13:11

AUDIO | În ce condiții se poate menține șomajul obținut în alte țări, dacă beneficiarii revin în România

Tot mai mulți români stabiliți în străinătate se întorc în țară. Cauzele sunt multiple, de la problemele personale, până la...

AUDIO | În ce condiții se poate menține șomajul obținut în alte țări, dacă beneficiarii revin în România
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 12:48

CFR SA: Situația a fost remediată în zona de nord a Capitalei

Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA informează că, începând cu ora 12:15, defecțiunea apărută la instalația de centralizare...

CFR SA: Situația a fost remediată în zona de nord a Capitalei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 12:03

CONSTANȚA: Mai mulți șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea de prioritate pietonilor

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au acționat pentru...

CONSTANȚA: Mai mulți șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea de prioritate pietonilor