Lucian Bute îl înfruntă mâine dimineaţă pe Badou Jack
Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 aprilie 2016, 09:00
Boxerul Lucian Bute a declarat că este pregătit pentru meciul cu Badou Jack, contând pentru titlul mondial la categoria supermijlocie în versiunea WBC.
Confruntarea va avea loc mâine dimineață (aproximativ ora 6.00, în transmisiune directă pe Digi Sport),iar dacă va învinge, Bute va avea din nou șansa de a boxa pentru unificarea centurilor WBC și IBF.
Înaintea acestui meci, sportivul român a declarat:„Înainte să mă bat cu DeGale nu eram încrezător sută la sută în forţele mele. Acum sunt. Mă simt bine, mă simt puternic şi în mare formă. Antrenamentele decurg foarte bine şi cred că e şansa mea de a deveni din nou campion mondial, pentru a doua oară. Şi voi face asta chiar duminică, la Washington. Sunt foarte sigur de asta”, a spus Bute înaintea meciului cu suedezul Badou Jack.
Badou Jack a răspuns: „Meciul lui Bute cu DeGale a fost una dintre cele mai bune lupte ale anului. Acesta este singurul motiv pentru care are şansa de a se bate cu mine. Şi duminică va fi un meci mare. Şi o nouă înfrângere pentru Bute. Voi fi pregătit pentru lupta asta. Bute este un adversar foarte puternic. Va trebui să dau totul pentru a câştiga acest meci. Bute este un adversar serios, îl respect, dar să nu se gândească vreun moment că va ieşi din sală cu centura mea. În niciun caz. Mă aştept la o luptă dură, Bute este un adversar mult mai puternic decât a fost Julio Cesar Chavez Jr., dar sunt pregătit să-l bat”, a afirmat boxerul de origine gambiană.
Gala va avea loc la arena DC Armory din Washington şi va cuprinde, pe lângă confruntarea dintre Lucian Bute și Badou Jack, și meciul dintre britanicul James DeGale, actualul campion mondial IBF la supermijlocie și mexicanul Rogelio Medina.