CONSTANȚA: Atenție la cumpărăturile de Paști! Organe de miel vechi de cinci ani, în galantarele din piețe
Publicat de Bogdan Comșa, 27 aprilie 2016, 15:48
Organe de miel, congelate acum 5 ani – dar încă în termen de garanţie, până în 2017.
Asta a găsit o constănţeancă, în vitrina unui magazin din Piaţa Tomis Nord.
Aceasta ne-a declarat că a încercat să returneze produsul însă a fost refuzată:
”Nu pot să găsesc așa ceva pentru sărbătorile de Paști. Nu îmi bag familie în spital… e foarte mult cinci ani pentru niște organe. Termenul de garanție este pânnă în 2017, dar știu eu în ce condiții a fost împachetat, sau de unde provin? Condițiile în care au fost ținute timp de cinci ani ridică un semn de întrebare foarte mare”.
Temerea sa este confirmată de preşedintele Asociaţiei ProConsumatori, Costel Stanciu:
”Organele unor specii de animale, sau carnea unor specii de animale nu trebuie congelată. După 6 luni își pierd caracteristicile nutritive și nu mai au gust”.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa spun că nu pot face niciun fel de declaraţie referitoare la această situaţie, până când nu fac o verificare la faţa locului.
Ei mai precizează că în astfel de situaţii, cumpărătorii pot depune o sesizare la sediul instituţiei.