Vin două zile de vreme rea în toată țara
Publicat de Bogdan Comșa, 23 aprilie 2016, 19:04
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de înrăutățire a vremii, valabilă pentru tot teritoriul țării.
Avertizarea este valabilă de duminică, 24 aprilie, ora 14.00, până marți, 26 aprilie, la ora 20.00, vremea se va răci și va ploua moderat.
În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, va ploua temporar în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.
Valorile termice vor fi în scădere, iar vremea va deveni rece luni (25 aprilie) în vest, în nord şi în centru, apoi şi în restul ţării.
La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.