Simona Halep întâlnește la Stuttgart o jucătoare venită din calificări
Publicat de Catalin Donose, 20 aprilie 2016, 07:59
Constănțeanca Simona Halep, ocupanta locului şase în clasamentul mondial, va debuta, mâine, la turneul de la Stuttgart, în turul secund, împotriva jucătoarei din Germania, Laura Siegemund, venită din calificări.
Cele două sportive se vor întâlni pentru prima oară în carieră.
Sportiva germană, în vârstă de 28 de ani se află în premieră pe tabloul principal al turneului de la Stuttgart, unde nu trecuse până acum de calificări.
Pentru a rămâne pe locul 6, Simona Halep trebuie să obţină un rezultat mai bun la Stuttgart, decât Petra Kvitova din Cehia, care o urmează în clasamentul mondial.