Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Un pește-simbol al Deltei, din ce în ce mai greu de găsit

TULCEA: Un pește-simbol al Deltei, din ce în ce mai greu de găsit

Publicat de Bogdan Comșa, 19 aprilie 2016, 18:41

Scrumbia afumată ar urma să devină primul produs realizat în Delta Dunării care să obțină atestare europeană, conform unui demers început în urmă cu câțiva ani.

Dacă hârtiile vor fi obținute, în cele din urmă, se pare că procurarea peștelui va fi o problemă, deoarece pescarii din Delta Dunării înregistrează, de cel puţin trei ani, capturi scăzute de scrumbie.

”La începutul anului, a fost un val de capturi mari la scrumbie în Marea Neagră, dar apoi pescarii au început să prindă tot mai puţin. A venit prohibiţia generală, a apărut ieri (luni – n.r.) ordinul prin care se permite pescuitul la scrumbie în această perioadă, dar capturile sunt chiar mai mici decât cele de anul trecut”, a declarat marţi preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina.

În fiecare an, în apropierea Duminicii Floriilor, sărbătoare creştin-ortodoxă care permite consumul peştelui persoanelor care ţin postul premergător sărbătorilor pascale, pescuitul scrumbiei în Dunărea este permis, însă prevederile ordinului iniţial de prohibiţie din acest an au interzis şi pescuitul respectivei specii.

”Ordinul de prohibiţie a avut o eroare pe care am corectat-o stabilind ca perioadă de pescuit a scrumbiei 18-27 aprilie. (…) Suntem în plină prohibiţie la toate celelalte specii”, a afirmat guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu.

Ordinul comun al miniştrilor Agriculturii şi Mediului care modifică ordinul de prohibiţie a pescuitului în acest an a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

Potrivit prevederilor ordinului comun al miniştrilor Mediului şi Agriculturii privind măsurile de reglementare a efortului de pescuit în anul 2016, pescarii din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor putea captura anul acesta o cantitate totală de 241.002 de kilograme de scrumbie.

Scrumbia de Dunăre este una din cele mai importante specii pentru pescuitul comercial din Delta Dunării, perioada de capturare a acestei specii desfăşurându-se în perioada migraţiei de reproducere.

Exemplarele speciei care hibernează în Marea Neagră pe timpul iernii pătrund pe Dunăre şi în Deltă primăvara pentru a depune icre, migraţia de reproducere fiind influenţată în mod decisiv de temperatura apei, potrivit lucrării ştiinţifice ‘Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării’, semnată de cercetătorul Vasile Oţel.

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:11

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, joi, de la ora 18,00, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic, la care sunt...

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului scrutin prezidențial
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:04

Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului scrutin prezidențial

Curtea Constituţională a României analizează, de la ora 11.00, două cereri de anulare a alegerilor din primul tur al prezidențialelor, depuse...

Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului scrutin prezidențial
AUDIO | Manipularea online și în spațiul public, tehnică de război hibrid a Rusiei. Cum este afectată România
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 09:29

AUDIO | Manipularea online și în spațiul public, tehnică de război hibrid a Rusiei. Cum este afectată România

Tehnicile de război hibrid aplicate de Rusia în România, Republica Moldova, Georgia, dar și în alte state europene, pentru slăbirea încrederii...

AUDIO | Manipularea online și în spațiul public, tehnică de război hibrid a Rusiei. Cum este afectată România
AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:53

AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată

Administrația Națională „Apele Române” a reluat procedura de licitație publică pentru 25 de perimetre din mediul marin, termenul-limită...

AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:41

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție

Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM a decis, miercuri, suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 4 luni a Ioanei...

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:12

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, la această oră, se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din...

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 19:03

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor

Joi, 28 noiembrie 2024, consilierii locali din Tulcea vor participa la prima ședință în noua componență stabilită în urma alegerilor locale....

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 18:09

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025

Preşedintele Klaus Iohannis salută agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025....

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025