HC Farul a învins-o pe Poli Iaşi în deplasare
Publicat de Claudiu Dobrescu, 19 aprilie 2016, 08:47 / actualizat: 19 aprilie 2016, 11:01
Handbal Club Farul a jucat Duminică în deplasare şi a câştigat partida cu Poli Unistil Iaşi din etapa a-22-a a Diviziei A, Seria A, la handbal masculin.
Scorul a fost 17-16 la pauză pentru constănteni și 38-31 la final. Victoria a fost dedicată jucătorului muntenegrean Vladimir Stankovic, care a împlinit 23 de ani.
Formaţia constănţeană ocupă locul 5 în clasament cu 40 de puncte. HC Buzău este pe locul 4, cu 43 de puncte.
La vârful clasamentului se află HC Dobrogea Sud cu 60 de puncte, CSU Suceava și Știința Bacău cu câte 47 de puncte.
HC Farul are ca obiectiv clasarea pe locul al patrulea la finalul acestui sezon.