Rafael Nadal a câştigat al nouălea trofeu la Monte Carlo
Publicat de Claudiu Dobrescu, 18 aprilie 2016, 08:48
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câștigat pentru a noua oară turneul Masters 1.000 ATP de la Monte Carlo, competiție cu premii totale de aproape patru milioane de euro.
Nadal l-a învins ieri în finală pe francezul Gael Monfils, în trei seturi, 7-5, 5-7, 6-0.
Ibericul a pornit ca favoritul numărul cinci la acest turneu,după ce nu mai câștigase niciun titlu important de la victoria sa la Roland Garros în 2014.
Monfils este primul francez care a ajuns în finala mare la Monte Carlo după succesul realizat de Cedric Pioline în anul 2000.