Calendarul zilei – 21 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 21 aprilie 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, urmează să efectueze o vizită oficială în România (21 şi 22 aprilie)
– Cultură
* Concert susţinut de saxofonistul american Kenny Garrett, alături de Quintet-ul său – ora 20:00, la Sala Radio
– S-a întâmplat într-o zi de 21 aprilie
* Acum 327 de ani (1689) un mare incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa, din anii 1689-1691, că este ciudat faptul, că în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689
* Cu 121 de ani în urmă (1895) a fost promulgată Legea minelor (prima lege minieră din România), care prevedea, pentru prima dată, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, şi proclama dreptul de proprietate al statului asupra zăcămintelor minerale şi metalifere (21.IV/3.V)
* În urmă cu 56 de ani (1960) a avut loc inaugurarea oraşului Brasilia (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitala federală a Braziliei de la acea dată (în locul oraşului Rio de Janeiro)
* Acum 51 de ani (1965) România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), organizaţie interguvernamentală, creată la Chicago, la data de 4.XII.1944. A început să funcţioneze la 14.IV.1947, în prezent sediul aflându-se la Montréal, Canada
* Cu 22 de ani în urmă (1994), între 21 şi 24 aprilie, Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului”. Au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale, ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi în jur de 375 de oameni de afaceri români şi străini. Cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului
* În urmă cu 21 de ani (1995) exploratorul Teodor Gh. Negoiţă devenea primul român care atinge Polul Nord (pe schiuri), în cadrul unei expediţii ruse de cercetare
* Acum 7 ani (2009) a fost anunţată descoperirea planetei Gliese 581e, aflată la 20 de ani lumină de planeta noastră. Având o masă de numai 1,9 ori mai mare decât cea a Pământului, ea este cea mai mică exoplanetă descoperită până în prezent. Gliese 581e este totuşi prea aproape de steaua sa, fapt care o face prea fierbinte pentru a permite existenţa unor forme de viaţă
* Cu 4 ani în urmă (2012) inventatorul român, Corneliu Birtok-Băneasă, a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%. Invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 noiembrie 2012)
Aniversări – Comemorări
– 1882: A murit filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor; filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste (n. 1845). NOTĂ: Unele surse (http://istoria.md/articol/607/Vasile_Conta,_biografie) dau ca dată a morţii 22 aprilie 1882
– 1922: S-a născut pianista de origine română Lory Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts (m. 2011)
– 1936: S-a născut prozatoarea Oana Orlea (pseudonimul Mariei-Ioana Cantacuzino); la numai 16 ani, în 1952, este arestată, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului, şi face închisoare până în 1954; în 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a publicat cărţi care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în lagărul comunist (m. 2014) – 80 de ani
– 1938: S-a născut compozitorul Vasile Spătărelu (m. 2005)
– 1943: S-a născut scenograful Nicolae Edulescu
– 1944: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Stoian (m. 1992)
– 1956: A murit (la Paris, unde se stabilise încă din tinereţe) compozitorul şi criticul muzical Stan Golestan (n. 1875) – 60 de ani
– 1956: S-a născut Gheorghe Sarău, lingvist, cercetător al limbii romani şi activist pentru propăşirea etniei rrome în România, autor de manuale şi dicţionare în limba romani – 60 de ani
– 1963: S-a născut interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (m. 2009)
– 1965: A murit Dimitrie N. Ciotori, jurist, om politic, diplomat; bun cunoscător al limbii engleze, a ajutat la scrierea unor lucrări despre România pentru a face cunoscute peste hotare realităţile româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1885)
– 1971: A murit filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (n. 1896) – 45 de ani
– 1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor. A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de Preşedinţia României în 2004
– 1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895)
– 2003: A murit dirijorul de cor Vasile Pîntea (n. 1921)
– 2008: A murit sculptorul canadian de origine română Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); după 1989 a revenit adesea în România (n. 1936)
EVENIMENTE EXTERNE
– Riad: Preşedintele american, Barack Obama, participă la un summit al şefilor Consiliului de Ccooperare din Golf (CCG)
– Frankfurt: Reuniune de politică monetară a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene
– Londra: Ceremonii ocazionate de aniversarea a 90 de ani ai reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Aniversări – Comemorări
– 1509: A murit Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 1457)
– 1672: A murit Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (n. 1605)
– 1699: A murit Jean Racine, poet dramatic francez (botezat la 1639)
– 1729, 21.IV / 2.V: S-a născut, din părinţi germani, Ecaterina a II-a (numită şi cea Mare), soţia lui Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă a Rusiei; a întărit autocraţia şi procesul de aservire a ţărănimii, înăbuşind răscoala lui Pugaciov (1775); a purtat războaie cu Imperiul Otoman şi cu Suedia, anexând teritorii importante (m. 1796)
– 1774: S-a născut Jean-Baptiste Biot, fizician, astronom şi matematician francez; a studiat meteoriţii, polarizarea luminii şi a efectuat primele zboruri cu baloane; după el sunt denumite numărul Biot şi legea Biot-Savart (m. 1862)
– 1816: S-a născut scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1855) – 200 de ani
– 1828: S-a născut Hippolyte Taine, istoric, estetician şi filosof francez (m. 1893)
– 1837: S-a născut Fredrik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (m. 1922)
– 1849: S-a născut zoologul (embriolog şi citolog) german Oskar Hertwig; studii privind transmiterea nucleară a caracterelor ereditare (m. 1922)
– 1864: S-a născut Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere” în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919) (m. 1920)
– 1870: S-a născut (în Scoţia) Edwin S. Porter, regizor de film american, operator, scenarist şi producător; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (m. 1941)
– 1882: S-a născut Percy Williams Bridgman, fizician american; laureat, în 1946, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuţiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (m. 1961)
– 1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1937 (m. 1971)
– 1910: A murit scriitorul american Mark Twain (pe numele său real Samuel Langhorne Clemens) (n. 1835)
– 1912: S-a născut fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (m. 2012)
– 1914: S-a născut cineastul britanic Gilbert Taylor, directorul de imagine al primei părţi din franciza „Războiul Stelelor/Star Wars” (The Omen şi Dr. Strangelove) (m. 2013)
– 1915: S-a născut Anthony Quinn, actor american de origine mexicană (m. 2001)
– 1920: S-a născut Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (m. 1973)
– 1924: A murit actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (n. 1858)
– 1926: S-a născut regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (oficial se sărbătoreşte în a doua sau a treia sâmbătă din luna iunie); Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra; este monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic – 90 de ani. NOTĂ: Manifestări prilejuite de cea de-a 90-a aniversare vor avea loc şi în perioada 12-15 mai, la Castelul Windsor, reşedinţa de weekend a reginei
– 1930: S-a născut actriţa italiană de film Silvana Mangano (m. 1989)
– 1946: A murit economistul englez John Maynard Keynes, fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (n. 1883) – 70 de ani
– 1947: S-a născut Iggy Pop (născut James Jewel Osterberg), vocalist, compozitor şi baterist american
– 1965: A murit Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1947 (n. 1892)
– 1991: A murit Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (n. 1909) – 25 de ani
– 2003: A murit cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (n. 1933)
– 2010: A murit Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional – membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (n. 1920)
– 2012: A murit Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973, unul dintre personajele principale ale scandalului Watergate (n. 1931)
Sursa: RADOR