Simona versus Agnieszka
Publicat de Catalin Donose, 25 octombrie 2014, 08:15
Prezentă pentru prima dată la Turneul Campioanelor de la Singapore, Simona Halep a reușit performanța de a se califica în semifinale de pe primul loc al clasamentului Grupei Roșii.
Pentru un loc în finală, constănțeanca o va întâlni astăzi, de la ora 13 (în direct la Digi Sport 2 și Dolce Sport 1) pe Agnieszka Radwanska din Polonia, nr. 6 mondial.
În cealaltă semifinală, programată de la ora 9,30 se vor întâlni Caroline Wozniacki și Serena Williams.
Prin calificarea în semifinale, constănțeanca și-a asigurat un premiu de 420.000 de dolari şi 530 de puncte.