Federaţia SANITAS „se ia de gât” cu Guvernul
Publicat de , 11 aprilie 2016, 18:12
Federaţia SANITAS din România îşi exprimă totalul dezacord faţă de proiectul Ordonanţei de Urgenţă pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se arată într-un comunicat.
„În toate demersurile noastre am solicitat eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale pentru toate categoriile profesionale din sistemul sanitar, de asistenţă socială şi medico-social, aspect pe care actuala ordonanţă de urgenţă ce urmează să fie aprobată de guvernul tehnocrat miercuri, 13 aprilie a.c. nu îl are în vedere şi aduce pierderi salariale în loc de creşteri.
Astăzi am primit textul unui act normativ care nu reflectă discuţiile şi negocierile purtate de SANITAS şi de C.N.S.L.R.-Frăţia, la care suntem afiliaţi, ci, mai mult, abrogă Legea salarizării unitare nr. 284/2010, fără perspectiva unei noi legi în domeniu. În consecinţă, solicităm Ministerului Muncii lămuriri suplimentare pe care sperăm să le primim mâine în şedinţa C.N.T.D.S.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS se va întruni de urgenţă joi, 14 aprilie 2016, pentru a analiza situaţia creată de apariţia acestei O.U.G., precum şi măsurile care se cer a fi luate”, arată sursa citată.
FOTO – arhivă