În toată țara: Instabilitate atmosferică accentuată!
Publicat de , 8 aprilie 2016, 12:16
Meteorologii au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă de sâmbătă, de la ora 11.00, până luni seara, la ora 23.00.
În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.
Atenție! Meteorologii mai spun că precipitaţiile prognozate pentru intervalul 08 – 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.