Ascultă Radio România Constanța Live

Numărul petițiilor primite de ASF de la clienții companiilor de asigurări a scăzut cu 20 la sută anul trecut

Numărul petițiilor primite de ASF de la clienții companiilor de asigurări a scăzut cu 20 la sută anul trecut

Publicat de , 22 martie 2016, 11:48

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care are printre obiectivele principale apărarea drepturilor asiguraților, a înregistrat anul trecut un total de 15.890 de petiții privind activitatea societăților de asigurare, în scădere cu aproape 20% față de nivelul din 2014.

Asigurările continuă să genereze circa 90% din petițiile primite de ASF de la consumatorii de produse financiare nebancare, însă întărirea activității de supraveghere și reglementare s-a reflectat în reducerea cu 27% a numărului de sesizări cu petent unic, analizate și soluționate la nivelul Autorității, până la 9.284. Restul petițiilor au vizat reclamații dublate (2.097), aspecte care nu intră în competența ASF (1.491), solicitări de informații (874) sau reveniri la petiții deja analizate (364).

Comparativ cu vârful din 2013, numărul petițiilor unice a scăzut cu 31%, 2015 fiind al doilea an consecutiv de reducere a sesizărilor transmise de asigurați.

Reclamațiile privind asigurările auto RCA și Carte Verde, care au avut o pondere de aproape 72,6% din totalul petițiilor unice referitoare la asigurări, au scăzut cu 25% față de 2014. De asemenea, numărul reclamațiilor legate de asigurări CASCO s-a diminuat cu aproape 37%, în timp ce segmentul asigurărilor de incendii și alte daune la proprietăți a consemnat o scădere a reclamațiilor cu 20,5%.

Cât privește produsele de asigurări de viață, numărul petițiilor a scăzut cu 10,3%.
Petițiile care au vizat piața asigurărilor au reprezentat anul trecut 1,02% din numărul total de daune avizate, față de de 1,5% în 2014, respectiv 0,06% din numărul total al contractelor de asigurare în vigoare, față de 0,08% în anul anterior.

Aproape 84% din petenți au reclamat neplata sau plata parțială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de asigurați. În 2014 acestea erau problemele reclamate de 95% din petenți. Alte sesizări au vizat recalcularea valorii despăgubirilor, nerespectarea condițiilor contractuale sau a normelor RCA. De asemenea, în demersurile de soluționare a petițiilor, ASF a constatat deficiențe precum încărcarea eronată în baza de date CEDAM a plăților dosarelor de daună RCA, nepreluarea clasei de bonus-malus de la vechiul vehicul pentru un autovehicul nou, practici incorecte privind vânzarea on-line a polițelor RCA.

Cvasitotalitatea reclamațiilor vizează activitatea societăților de asigurare, mai puțin de 1% fiind împotriva brokerilor.

Mai mult de jumătate din petițiile unice primite de ASF au vizat trei societăți de asigurare: City Insurance, cu o pondere de 20,7%, Euroins – 16,3% și Astra – 14,4%, aceasta din urmă ieșind de pe piață după ce la 27 august 2015 a rămas fără autorizație de funcționare. De asemenea, în octombrie 2015 societatea Euroins a intrat în procedură de redresare financiară pe bază de plan.

Dacă în 2014 Euroins și Astra concentrau aproape 60% din petițiile trimise de asigurați, în 2015 ponderea celor două societăți s-a redus la 30,7%, deși pe numele Astra au continuat să fie înregistrate 1.334 de petiții până la ridicarea autorizației.

Dintre cei nouă asigurători care continuă să activeze pe piața RCA, patru au înregistrat anul trecut creșteri ale numărului de petiții care au ajuns la ASF, în comparație cu 2014: City Insurance (+125%), Carpatica Asig (+56,2%), Asirom (+30,9%) și Generali (+32%). Societatea Carpatica Asig s-a aflat în 2015 în procedură de redresare financiară, însă în absența unor progrese în remedierea situației, ASF a decis pe 25 ianuarie 2016 aplicarea măsurilor de rezoluție, pentru salvgardarea stabilității pieței asigurărilor.

În același timp, numărul petițiilor a scăzut în cazul a cinci asigurători: Euroins (-64,6%), Uniqa (-62%), Omniasig (-13,5%), Allianz – Țiriac (-11,7%) și Groupama (-1,7%).

Aproape 62% din petițiile care au vizat societăți de asigurare s-au dovedit întemeiate și au fost soluționate în favoarea petenților. Mai mult de două treimi dintre acestea s-au finalizat prin plata despăgubirilor solicitate în dosarele de daună deschise.
De la 1 ianuarie 2015, în structura ASF funcționează o direcție specializată pentru protecția consumatorilor, care are ca responsabilități soluționarea petițiilor, monitorizarea practicilor incorecte, educația financiară și acordarea de asistență de specialitate pentru consumatori, în contextul strategiei generale de creștere a încrederii în piețele financiare nebancare.

În același timp, rezolvarea petițiilor este o activitate complementară a protecției asiguraților, care constituie obiectivul major al funcției de supraveghere a ASF prin urmărirea capacității asigurătorilor de a-și îndeplini obligația esențială asumată prin contractele de asigurare, respectiv plata daunelor.

Piața pensiilor private a generat anul trecut 1.256 de petiții înregistrate la ASF, având o pondere de 7% din totalul petițiilor pe 2015. Mai mult de jumătate dintre petenți au solicitat informații privind apartenența la fondurile de pensii administrate privat, în condițiile în care majoritatea participanților noi la Pilonul II de pensii intră în procedura de repartizare aleatorie.

De asemenea, Autoritatea a primit 758 de petiții care au vizat entități de pe piața de capital, reprezentând 4,2% din total. Nerespectarea drepturilor acționarilor a fost reclamată în circa 50% din sesizări, în contextul lichidării pieței RASDAQ.
La nivelul celor trei piețe supravegheate – piața asigurărilor, piața pensiilor private și piața de capital, ASF a înregistrat anul trecut 17.904 petiții, în scădere cu peste 16% față de 2014.

AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:53

AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată

Administrația Națională „Apele Române” a reluat procedura de licitație publică pentru 25 de perimetre din mediul marin, termenul-limită...

AUDIO | CONSTANȚA: Licitația publică pentru 25 de perimetre din mediul marin a fost reluată
Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:41

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție

Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM a decis, miercuri, suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 4 luni a Ioanei...

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție
CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 07:12

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, la această oră, se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din...

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța
TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 19:03

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor

Joi, 28 noiembrie 2024, consilierii locali din Tulcea vor participa la prima ședință în noua componență stabilită în urma alegerilor locale....

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 18:09

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025

Preşedintele Klaus Iohannis salută agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025....

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 16:51

TULCEA: Parada militară de Ziua Națională a fost anulată

Defilarea militarilor și a instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne de Ziua Națională, programată la Tulcea între orele 10:45 –...

TULCEA: Parada militară de Ziua Națională a fost anulată
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:30

CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând cu ora 14,00, la Palatul...

CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:12

BOR: Clerului îi este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător

Biserica Ortodoxă Română a transmis, miercuri, o serie de recomandări în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Potrivit...

BOR: Clerului îi este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător