Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE/Live VIDEO – 34 de MORȚI. Atentat TERORIST pe aeroportul Zaventem din Bruxelles

UPDATE/Live VIDEO – 34 de MORȚI. Atentat TERORIST pe aeroportul Zaventem din Bruxelles

Publicat de , 22 martie 2016, 08:39 / actualizat: 22 martie 2016, 13:36

Două explozii au avut loc pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, marți dimineața. Potrivit presei locale, aeroportul este evacuat în acest moment, iar zborurile au fost suspendate.

Bombele au explodat în terminalul de check-in al American Airlines. Printre pasageri se află și fiica antrenorului Mircea Rednic.

Conform martorilor, citați de Agenția Reuters, mai mulți pasageri sunt răniți, iar toate geamurile din terminal au fost făcute țăndări.

Atentatul vine la patru zile după capturarea, la Bruxelles, a teroristului Salah Abdeslam, singurul supraviețuitor ISIS în urma atentatelor de la Paris.

UPDATE

Pompierii belgieni spun că cel puțin 11 oameni au murit, iar 25 au fost răniți.

UPDATE ora 10.00

Conform ultimelor informații, șapte români se aflau în aeroport, dar niciunul nu se află printre victime. O aeronavă Tarom care zboară pe ruta București-Bruxelles și care ar trebui să aterizeze pe Zaventem în jurul orei 10.30 va fi redirecționată către Amsterdam.

UPDATE 10.20

Presa belgiană vorbește de peste o sută de răniți. Martorii mai spun că înainte de explozii s-au auzit și focuri de armă și strigăte în limba arabă. Polițiștii antitero au găsit, ulterior, mai multe dispozitive explozive în incinta aeroportului.

Belgia a ridicat la maximum nivelul de alertă teroristă. În România a fost convocat de urgență Consiliul de Securitate.

UPDATE 10.25

O altă explozie a fost înregistrată la o stație de metrou din apropierea Consiliului European, conform postului german de televiziune ZDF.

Deflagraţia s-a înregistrat la metroul Maelbeek, informează La Libre Belgique. Potrivit Le Soir, cel puţin două persoane au fost rănite la staţia de metrou din apropierea clădirilor oficiale din Bruxeles.

„Primul bilanţ oficial, prima cifră oficială oferită de Poliţia Belgiană arată doar un mort, în timp ce o televiziune flamandă vorbeşte de 11 morţi şi câteva zeci de răniţi. Deocamdată nu sunt cifrele oficiale însă. Aceleaşi surse vorbesc de un atac terorist pe solul Belgiei, ceea ce pare credibil, pentru că să nu uităm că, în urmă cu câteva zile, în Bruxelles a fost prins suspectul numărul unu din atentatele de la Paris, din noiembrie anul trecut, Salah Abdeslam. Explozia a afectat şi hotelul Sheraton de lângă Aeroportul Internaţional Zaventem. Martori oculari spun la televiziunea belgiană că, în holul aeroportului, la plecări, ar fi avut loc una dintre explozii, cea mai puternică. Solul a fost devastat. Sunt difuzate primele imagini trimise de martori oculari care arată că deflagraţiile au fost foarte puternice, faţa clădirii este afectată, geamurile sparte care se pare au rănit mai multe persoane. Unele persoane au fost evacuate în faţa aeroportului, spre parcări. Un fum negru se ridică deasupra aeroportului, este panică, oamenii fug, iar spre aeroport se îndreaptă mai multe ambulanţe. Zona aeroportului a fost închisă total. Aş vrea să adaug că zilele trecut am fost la aeroport şi am văzut că, deşi Bruxelles se află la alerta trei din patru, măsurile de securitate existau, în sensul că puteau fi observaţi militari, dar actele nu erau controlate la intrarea în aeroport”, a transmis corespondentul Radio România Actualități în Capitala Belgiei, Cerasela Rădulescu.

UPDATE ora 11.00

Media belgiană vorbește de explozii la trei stații de metrou. Pe de altă parte, surse din spitalele belgiene vorbesc de un total de 10 morți în exploziile din aeroport.

Ultimul bilanț indică 13 morţi şi 35 de răniţi, bilanț anunţat de parchetul federal belgian, potrivit lesoir.be.

De asemenea, clădirea parlamentului European a fost închisă. Nimeni nu iese și nu intră din sediu.

UPDATE 12.00

Ultimul bilanț, neoficial, indică 28 de morți, dintre care 13 în urma exploziilor din aeroport, iar 15 la metrou. Între timp, Parlamentul European a fost evacuat.

UPDATE 13.50

Potrivit ultimului bilanț, sunt 26 de morți: 11 în urma celor două explozii din aeroport și 15 după cele trei atentate de la metrou. Mass-media belgiană vorbește despre peste 130 de răniți.

Unul dintre teroriștii de la aeroport a murit după ce s-a aruncat în aer, spun autoritățile de la Bruxelles.

Emanuela Gavrilă (foto jos) este fost candidat la Primăria Costinești, o femeie activă și cunoscută în viața publică din Constanța. Ea se află la Bruxelles și a postat pe contul de Facebook mai multe gânduri. „Din nou în mijlocul „acțiunii”!!! Chiar nu-mi vine să cred că mi se întâmplă din nou…Explozie și la metrou! Bruxelles sub asediu! Sper să ajung să vă revăd…Sincer, este prima dată când sunt panicată. Străzile din Bruxelles erau deja plin de trupe anti-tero, poliție, taburi, și cu toate astea, explozie în aeroport! Unde mai suntem în siguranță? Este haos total la Bruxelles. Nu îmi vine să cred! Oare există soluții contra acestor acțiuni? Oare beneficiază cineva în urma lor? Oare cei ce mor uciși astfel au vreo vină? Oare comentariile penibile ale politicienilor, ajută?”.

ema-gavrila

UPDATE 14.30

Bilanțul deceselor a crescut la 34.

FOTO – Twitter

CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 07:21

CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea...

CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
A încetat din viață un fost ministru al Agriculturii
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 20:46

A încetat din viață un fost ministru al Agriculturii

Academia de Științe Agricole și Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Șișești’ a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost...

A încetat din viață un fost ministru al Agriculturii
TULCEA: Consilierii locali au votat pentru dublarea stimulentelor financiare alocate medicilor
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 20:29

TULCEA: Consilierii locali au votat pentru dublarea stimulentelor financiare alocate medicilor

Consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat, marţi, în timpul unei şedinţe în plen, dublarea stimulentelor financiare alocate de la...

TULCEA: Consilierii locali au votat pentru dublarea stimulentelor financiare alocate medicilor
Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 18:40

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești

Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, două cereri de suspendare și anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6...

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 17:10

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile

Ministerul Apărării Naționale (MApN) salută decizia Departamentului de Stat al Statelor Unite de a aproba vânzarea către România a unui nou...

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:39

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în...

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:23

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei

Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea...

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:10

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public

Directia generala Poliția locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii, informează...

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public