CONSTANȚA: Tâlhar, prins de trecători, după ce i-a smuls cerceii din urechi unei femei
Publicat de Bogdan Comșa, 18 martie 2016, 17:04
Un tânăr de 27 de ani din municipuiul Constanța riscă ani buni de închisoare, fiind suspectat de comiterea unei tâlhării.
Polițiștii spun că C.A., de 27 de ani, este suspectat că joi i-a smuls unei femei cerceii din urechi. La momentul jafului, victima se afla în scara unui bloc de pe strada Tulcei.
Alertați de țipetele femeii, mai mulți trecători din zonă l-au urmărit pe individ pe străzi, l-au imobilizat și l-au predat Poliției.
Suspectul a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă de către lucrătorii Biroului de Investigții Criminale în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.