UPDATE – PNL Constanța are noi membri din rândul societății civile
Publicat de , 18 martie 2016, 13:53
Într-o conferință de presă care se află în desfășurare la această oră (15.50), Vergil Chițac, candidatul PNL la Primăria Constanța a anunțat înrolarea în rândul liberalilor a mai multor reprezentanți ai societății civile. Printre aceștia se numără Cătălin Anghel, profoseor universitar Ana Rodica Stăiculescu, Adelina Toncean, Teodor Popa, Stere Hira.
„Puțin probabil ca actualii consilieri locali să rămână în funcție. Am declarat acest lucru şi sunt consecvent”, a spus Chițac. El susține că nu își dorește „un partid supradimensionat numeric”, ci unul calitativ. „Dacă vor ieși la vot 55-60% dintre alegători, voi câștiga alegerile”, susține acesta.
Fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Vergil Chițac le-a oferit juranliștilor volumul Cel dintâi voiaj al Navei Școală MIRCEA, carte scrisă împreună cu prof. Mariana Păvăloiu.
UPDATE – Iată lista completă cu noii membri, comunicată de Biroul de presă al PNL Constanța
1. Ana Rodica Stăiculescu
Profesor universitar Dr., licențiată în sociologie și absolventă a Facultății de Filosofie din Universitatea București în 1975, doctor al Université Paris Sorbonne, profesor universitar la Universitatea OVIDIUS Constanţa, Facultatea de Drept, decan al Facultății de drept a Universității “Ovidius” în perioada 2002-2012, Profesor conducător de doctorate la Școala Doctorală de Sociologie a Universității din București începând din 2007. Autor principal sau în colectiv a numeroase monografii, cărți și articole științifice publicate în țară sau în străinătate.
2. Nadja Iancu
Senior arhitect, Absolventa în 1996 a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Membru fondator al Ordinului Arhitecților din România, cu o experiență profesională foarte importantă în domeniul arhitecturii, practic neîntreruptă de la absolvirea facultății atât în ce privește realizarea proiectelor cât și execuția lor. Printre pasiunile domniei sale întâlnim: comunicarea, sociologia și pshihologia fapt ce ne dă credința că zona politicii îi va deveni familiară foarte repede.
3. Adelina Toncean
A absolvit cursurile Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi până în prezent a acumulat o vastă experienţă de management în domeniul bancar şi în cadrul mai multor corporaţii de anvergură. Implicarea Adelinei Toncean în campaniile umanitare ale Asociaţiei „Dăruieşte Aripi” i-a conferit recunoaştere atât în Constanţa, cât şi în ţară.
4. Remus Munteanu
Muzician de renume şi absolvent al Academiei de Muzică “George Enescu” din Iaşi, domnul Remus Munteanu este una dintre figurile de marcă ale culturii constănţene. În prezent ocupă funcţia de preşedinte al Asociaţiei culturale „Thalassa Film&Music” din Constanţa, care organizează cu succes Concursul Internațional de Dirijat „Black Sea”.
5. Teodor Popa
Dr. inginer,șef mecanic maritim, conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, șef Serviciu Inginerie și Nave cu Caracteristici speciale la CERONAV, absolvent în 1986 a Facultății de Nave din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. O experiență foarte bună în zona navigației și a învătământului ingineresc naval.
6. Stere Hira
Inginer, Absolvent al ANMB, 1995, Facultatea de Marina militara, antreprenor in industria turismului si agricultura
Studii postuniversitare de management in turism. Implicat in opere de caritate si in proiectul social „Asociatia oamenilor mici” – pentru copiii suferinzi de nanism.
7. Cătălin Anghel
Antreprenor şi specialist IT, absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţa în domeniul economic, cu experienţă în negociere, comunicare, organizare şi motivare. Fost coprezentator în cadrul unei emisiuni de IT, Cătălin Anghel a acumulat o vastă experienţă în domeniul reducerii costurilor prin programe informatice, licenţierea programelor de calculator, implementarea de solutii informatice de ultima oră, a securităţii informatice, implementarea de soluţii educaţionale, platforma e-licitatie, e-guvernare, soft de tip ERP, CRM, Bussines Intelligence.
8. Andrian Mihei
Doctor în științe militare și informații, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Din anul 2011 este colaborator extern, profesor universitar în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța.
9. Prăzaru Marius
Medic, absolvent în 2006 al Facultății de Medicină „Victor Papilian” a Universității „Lucian Blaga” din Sibu, de la absolvirea facultății până în 2012 medic rezident la Spitalul Clinic de Urgență București în prezent medic specialist la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și coordonatorul Programului de Trasplant la același spital.